Momente groaznice pentru Taylor Swift! Anunţul TRIST al vedetei

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
09/04/2015, 21:19
Momente groaznice pentru Taylor Swift! Anunţul TRIST al vedetei

A fost diagnosticată cu cancer! Taylor Swift trece prin momente groaznice, după ce a primit o veste care a dărâmat-o. Anunţul a fost făcut de cântăreaţă pe prin intermediul unei scrisori.

Taylor Swift trece prim momente foarte grele, după ce mama ei a fost diagnosticată cu cancer. Anunţul a fost făcut chiar de frumoasa cântăreaţă, care a frut totuşi să păstreze discreţia în ceea ce priveşte starea şi tratamentul mamei sale, scrie spynews.ro.

„Vă scriu aceste rânduri pentru că vreau să vă aduc la cunoştinţă evenimente importante care se petrec în viaţa mea în ultimul timp, aşa cum v-am obişnuit. De obicei, când mi se întâmplă lucruri de genul acesta, le transpun în muzică şi voi auziţi despre ele mult mai târziu. Însă asta este ceva ce eu şi familia mea credem de cuviinţă că trebuie să aflaţi acum. Anul trecut de Crăciun, am întrebat-o pe mama mea dacă nu vrea sa-mi facă drept cadou un control medical amănunţit, pentru a mă linişti că este sănătoasă. Se simţea perfect şi arăta excepţional, dar a acceptat doar pentru a ne linişti pe mine şi pe fratele meu. Cu tristeţe vă anunţ însă că, în urma analizelor, mama a fost diagnosticată cu cancer. Aş vrea să păstrez detaliile legate de starea ei şi de tratament private, dar ea a vrut ca voi să ştiţi”, a anunţat Taylor Swift, potrivit huffingtonpost.com.

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×