Misha a vorbit despre relația pe care o are cu cântărețul Connect-R, după ce s-a zvonit că aceștia s-ar fi împăcat. Artista a declarat că păstrează o legătură cordială cu tatăl fetiței sale, chiar de dragul acesteia. Cei doi fac tot posibilul ca fiica lor să nu simtă lipsa afecțiunii părinților, iar aceștia au trecut peste animozități astfel încât copila să se simtă bine alături de ei.
Misha nu s-a împăcat cu Connect-R
În ultima vreme, Connect-R și Misha au fost văzuți tot mai des împreună, iar presa mondenă a scris că s-ar fi împăcat. Misha a povestit acum că nu mai sunt un cuplu, dar că relația lor este una normală, specifică unor persoane care au avut un trecut împreună, iar din acel trecut a ieșit ceva frumos: fiica lor, Maya.
Misha a recunoscut că se vede des cu cântărețul, însă a negat titlurile din ziarele tabloide spunând că cei doi se văd strict pentru a pune la punct anumite chestiuni legate de creșterea fetei ori stabilirea unor vacanțe împreună astfel încât Maya să nu fie nevoită să se împartă prea des între mamă și tată.
Misha are o relație specială cu fiica ei, Maya
„Ne împacă presa în fiecare lună. S-au împăcat, s-au certat, deci asta este la ordinea zilei. Nu suntem un cuplu. Să ştii că şi Maya îmi face poze pentru instagram, nu doar Relu. Ţinem amândoi postul, am mâncat salată grecească, fară carne, fără multe lucruri. Dacă nu am fi avut lucruri în comun, nu am fi fost niciodată împreună”, a declarat Misha, scrie cancan.ro.
Misha este extrem de fericită alături de fiica ei, cu care se antrenează des și pe care o învață ce înseamnă să aibă o viață sănătoasă. „Mai fac acasă zumba cu Maya, iar sala o voi relua când începe ea grădinița. Acum am 55 de kilograme și aș vrea să ajung la 49-50! Nu am un meniu fix, dimineața când mă trezesc o pregătesc pe Maya pentru grădiniță, apoi merg la sală, la studio. O să reluăm curând programul cu grădinița”, a spus Misha, conform perfecte.ro.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17