Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva este finalizat în proporție de 97-98%, a anunțat ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Astfel, acesta speră ca lotul să fie dat în folosință până la finalul anului, chiar dacă producătorul și organizațiile civice arată că acei kilometrii puteau fi dați în folosință încă de asta vară.
Mai mult, CNADNR a pornit o operațiune de repoziționare sau înlocuire a aparatelor de reazem al Podului de peste Mureș de pe Lotul 3 al autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Măsura vine după ce un raport tehnic a arătat că pe podul lotului nedeschis circulației aparatele de reazem sunt ieșite în afara marginii plăcii metalice.
Autoritățile vor să resolve problema înainte să deschidă traficul pe tronsonul finalizat al Autostrăzii Lugoj – Deva
„În raportul preliminar al Expertizei tehnice a lucrărilor de drum de la lotul 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva, întocmit de către IPTANA, s-a constatat o funcționare defectuoasă a aparatelor de reazem de la Podul peste râul Mureș acestea fiind ieșite în afara marginii plăcii metalice, către râu”, transmite CNAIR într-un comunicat.
CNAIR SA a semnat contractul “Repoziționare/înlocuire aparate de reazem la Pod pe Autostrada Lugoj – Deva, Lot 3, km 69+105, peste râul Mureș” cu Societatea TKT TEHNOLOGII SI TENSIONARI IN CONSTRUCTII SRL. Valoarea contractului este de 280.000lei fără TVA și termenul contractual de finalizare a lucrărilor este de 20 de zile în condiții meteo favorabile, potrivit hotnews.ro.
Ce părere are ministrul Transporturilor despre lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva
Ministrul Transporturilor anunță că, după ce vor avea loc aceste reparații, speră să dea în folosință lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva care nu a fost recepționat de minister în mandatul lui Răzvan Cuc:
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Lugoj-Deva, stadiul fizic 97-98%, în acest moment, după analize, pentru că nu mi-am permis să iau decizii fără a avea o analiză temeinică, după o discuţie cu reprezentanţii antreprenorului, după mai multe discuţii cu cei de la CNAIR, după discuţii, consultări cu prim ministrul, vreau să vă spun că astăzi la podul peste Mureş se lucrează la ridicarea tablierelor şi la fixarea aparatelor de reazem.
Acest lucru se va finaliza la sfârşitul acestei săptămâni. Trimit acolo experţii de la CESTRIN să facă încă o expertiză, atât pe drum, cât şi pe pod, şi, în condiţiile în care experţii îmi spun că acest obiectiv poate fi dat în trafic cu restricţii de viteză, respectiv cu restricţii de tonaj, acest lucru se va întâmpla în anul 2019, la sfârşitul acestui an, în această lună. În condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de siguranţă”, a declarat ministrul Transporturilor Lucian Bode la B1 TV.
„Nu m-am grăbit până când nu am avut toate informaţiile şi, când o să am inclusiv lucrările finalizate şi expertiza finalizată, o să anunţ public data la care dăm în trafic cei 21 de kilometri de pe tronsonul 3 Lugoj-Deva”, a mai precizat Bode.