Fostul premier Mihai Tudose a demisionat din partidul Pro România, după scandalurile pe care le-a avut în ultima perioadă cu conducerea partidului. Ales europarlamentar pe listele acestui partid, Tudose a intrat în conflict cu un alt fost premier din Pro România, Victor Ponta.
Tudose și Ponta s-au certat în ceea ce privește votul pentru învestirea guvernului Ludovic Orban, când Victor Ponta s-a sucit și nu a mai vrut să susțină executivul liberal. Atunci Tudose l-a acuzat pe Ponta că vrea să deturneze partidul iar o parte dintre deputații apropiați de el din Pro România au votat pentru guvernul Orban și au înclinat decisiv balanța în favoarea PNL.
Mihai Tudose și-a dat demisia din Pro România
Demisia dată de Mihai Tudose a venit pe facebook. În demisie se adresează organizației județele Pro România Brăila și scrie că „Subsemnatul Tudose Mihai, vă rog să luați act de demisia mea din calitate de membru Pro România. Motivele acestui act și anume total dezacord cu deciziile conducerii centrale fiind de notorietate nu le mai detaliez”.
Mihai Tudose a publicat pe facebook cererea de demisie, datată pe 2 decembrie. Pe lângă cererea de demisie, Tudose a scris un mesaj enigmatic: „Doar atât, deocamdată!”
https://www.facebook.com/MihaiTudoseDeputat/photos/a.872020032964644/1443772735789368/?type=3&theater
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Mihai Tudose și-a dat demisia din Pro România după un scandal cu conducerea partidului
Decizia lui Mihai Tudose vine în contextul conflictului pe care îl are cu liderul Pro România, fostul premier Victor Ponta. De altfel, acesta i-a cerut demisia lui Tudose, dar și mandatul de europarlamentar. Ponta susține că Tudose s-ar fi dat cu liberalii iar conducerea partidului i-a cerut demisia fostului premier din partid:
„Întrucât acum este susţinator al PNL, aşteptăm să dea dovadă de minimă onoare şi bun simţ, iar în acest sens să redea partidului mandatul de europarlamentar. Atragem atenţia asupra faptului că funcţia de europarlamentar a fost câştigat de Victor Ponta, prin munca a mii de colegi şi simpatizanţi PRO România din toată ţara”, a transmis Pro România săptămâna trecută, prin intermediul unui comunicat de presă.