Mihai Neşu a divorţat de soţia sa Maria, în 2012, după ce a avut accidendtul în Olanda, care îl ţine şi acum în scaunul cu rotile. „Nu pot să sta cu un bărbat paralizat”, a fost explicaţia ei. Fosta soţie a stelistului s-a mutat recent în America şi s-a stabilit acolo. VEZI IMAGINILE ÎN GALERIA FOTO
Mihai şi Maria s-au cunoscut în 2000, iar şase ani mai târziu s-au căsătorit. După alţi şase, cei doi şi-au spus adio. Acum, Maria trăieşte în ţara tuturor posibilităţilor, iar Neşu se ocupă de fundaţia sa de ajurorare a copiilor. Interesant este faptul că fosta nevastă este şi acum singură, putându-se spune că femeia a primit exact ce merita pentru că şi-a părăsit soţul exact când acesta avea mai mare nevoie de ea.
Mihai Nesu: „M-am dus pe drumul credinţei!”
„Mi-am dorit toată viaţa sa fiu fotbalist. A fost dorinţa mea cea mai mare. Şi a doua cea mai mare, să am fooooaarte mulţi bani. Ce să fac cu ei? Nu ştiu! Nu mi-am dat seama nici acum. Nu ştiu de ce mi s-a întâmplat asta (n.r. accidentarea). Pe mine m-a ajutat să mă descopăr pe mine care eram cu adevărat, nu ce voiam eu să par. Tot ce mi se întâmplă în fiecare zi mă face să mă întorc de unde am plecat toţi. Adică la Dumnezeu. Parcă nu te mai deranjează că eşti în scaun. Toţi avem şanse egale: bolnav, sărac, bogat, sănătos. Cred că Dumnezeu mi-a dat multe daruri pe care nu le-am luat în seamă, eu m-am chitit pe fotbal. Celelalte le-am aruncat la gunoi. Aveam talent şi la desen, la pictură, dar mai ales la modelaj.
Eram singurul care aveam răbdare. Dar, din păcate, nu le-am dat importanţă. Eram animalul din om pe teren şi când plecam acasă eram mieluşel liniştit. Voiam să demonstrez tuturor că, deşi eram mic şi firav, mă pot lupta cu oricine de la egal la egal. Aveam o voinţă extremă. Lumea a iubit-o, nu ştiu cât de folositoare mi-a fost asta, dar lumea m-a iubit aşa. Fotbalul e un sport văzut mai puţin ortodox, dar mi-a oferit prietenii care îmi erau cei mai credincioşi. Şi aşa m-am dus şi eu pe drumul asta, al credinţei”, spunea Mihai Neşu într-un interviu la Trinitas.
O altă Maria are grijă de el
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Imaginile vorbesc de la sine. De fundaţia lui Neşu se ocupă acum ea. Femeia respectiva se numeste Maria Bacaran si este director executiv la Fundatia lui Nesu, colaborand de cativa ani cu fostul fotbalist. De altfel, mulţi spun că ea este mereu alături de el şi îl susţine total în greaua încercare.