MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Crăciunul este perioada când copiii îi spun Moşului ce doresc şi adulţii plătesc. Crăciunul este perioada în care aprindem focul ospitalităţii în casă şi cel al dragostei in inimi. Este un bun moment pentru împăcare.
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Această sărbătoare este de neconceput fără urările specifice şi indiferent că sunt religioase, amuzante sau clasice, mesajele şi urările de Crăciun 2015 trebuie să fie cât se poate de originale. Fie că sunt scrise din suflet, fie că sunt mesaje haioase preluate de pe internet, toţi ne bucurăm când telefonul ne anunţă că avem un mesaj nou.
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Cel mai adesea optăm să trimitem rudelor, dar mai ales prietenilor, mesaje sau sms-uri personalizate pentru fiecare în parte, urări pentru sfânta sărbătoare prin care le transmitem celor dragi gândurile noastre bune sau de împăcare. Sms-ul de Crăciun a devenit deja un obicei pentru fiecare: fie în seara de Ajun, fie chiar în ziua Crăciunului stăm şi scriem mesaje, semn că ne amintim de toţi cei dragi.
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Iată câteva exemple de mesaje SMS cu urări de Crăciun:
„Lumina Naşterii Lui Iisus se întinde de la o casă la alta, de la o inimă la alta, iar căldura şi bucuria Crăciunului ne aduce pe toţi mai aproape! Crăciun Fericit plin de satisfacţii!
„E sărbătoare! Bucură-te de pace, lumină şi căldură alături de cei dragi ţie. Dăruieşte din toată inima şi deschide-ţi sufletul pentru a primi dragoste şi fericire. Lasă-ţi sufletul să renască şi trăieşte fiecare zi ca pe un dar nepreţuit.”
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Fie ca spiritul Crăciunului să îţi mângâie sufletul, să îţi aducă bucurii şi prosperitate, fericire şi noroc, cadouri sub brad şi oameni dragi aproape!”
„Să ai parte de cele mai fericite sărbători din viaţa ta! Te îmbrăţişez şi îţi transmit cu toată dragostea gândurile mele cele mai frumoase de Crăciun.”
„Mă bucur că eşti lângă mine şi sper să petrecem împreună un Crăciun de neuitat cu colinde şi bucurii! Eşti cel mai frumos cadou de Crăciun pe care l-am primit vreodată şi îţi mulţumesc că exişti!”
„Pe la geamuri cad steluţe, iar pe foc sunt sărmăluţe, iar bradul e la locul lui, moşul e la treaba lui, să ne fie nouă bine, iaca şi Crăciunul vine. Crăciun Fericit.”
„Moş Crăciun îţi bate-n uşă, deschide-i că el are pentru tine, o maşina, o păpuşă, poate şi vreo găinuşă.”
„L-am văzut urcând pe coş cu tupeul lui de moş, bani, noroc şi sanatate le avea în coş pe toate……Crăciun fericit !”
„Pe la colţuri unii spun, că există Moş Crăciun. Că i-aţi scris şi c-o sa vină, să v-aducă-n pumni lumină! Lângă brad şi lângă foc, să v-aducă mult noroc!
„Fie ca Pruncul născut în ieslea din Bethleem să vă umple casele şi vieţile cu bucurie, sănătate şi multă înţelepciune pentru anul care vine. CRĂCIUN FERICIT!”
„Cu colinde de Crăciun, vă doresc un an mai bun şi cu dragostea creştină, să primiti în dar lumină, zurgălăi de flori de gheaţă, mult noroc s-aveti în viaţă. La Multi Ani cu Sănătate!
„Credinţa face orice posibil, speranţa ne dă putere să continuăm, dragostea face ca orice să fie frumos. De Crăciun, vă urez să le aveţi pe toate! Crăciun Fericit si Sărbători Fericite!”
„Moş Crăciun bate la uşă, scoate mâna din mănuşă şi vă dă din palma lui darurile cerului, lângă brad şi lângă foc să vă umple de noroc!”
„Sărbatorile Crăciunului să vă aducă tot ce-i mai bun pe lume, multă iubire, fericire şi prosperitate.”
„E sărbătoare! Bucură-te de pace, lumină si căldură alături de cei dragi tie. Dăruieşte din toata inima si deschide-ţi sufletul pentru a primi dragoste si fericire. Lasă-ti sufletul să renască si trăieste fiecare zi ca pe un dar nepretuit.”
„Aceasta e o noapte specială, în care poţi întâlni o persoană specială! Este vorba despre copilul care ai fost. Uită pentru o noapte grijile si retrăieste miracolul noptii de Crăciun!”
„Bogăţie câtă vreţi,/ Sănătate pentru toţi, Iar la anul care vine/ Să vă fie şi mai bine./ Să vă fie casa, casă, /Cu bucate noi pe masă, / Moş Crăciun cu sacul plin, /Drumu-n viaţă cât mai lin.”
„Fie ca aroma de brad, portocala, colindele, cozonacul cald şi mirosul de iarnă să vă umple inimile de bucurie şi sufletele de linişte. Crăciun Fericit!”
„Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor si cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire si fericire. Sărbători fericite!”
„Învaţă să culegi din fiecare Crăciun sfinţenie, bucurie, lumina pe care să o împarti tot anul cu cei dragi!”
„Să ningă în noaptea de Crăciun cu vise împlinite! Învaţă să visezi, păşeşte dincolo de real, Crăciunul face minuni!”
„Moşul vine cam tiptil, niciodată nu-l simţim, dar de fiecare dată, lasă-n fiecare poartă fericire, bucurie, sănătate pe vecie! CRĂCIUN FERICIT!!”
„Pe la colţuri unii spun, /Că există Moş Crăciun. /Că i-aţi scris şi c-o să vină, /Să vă aducă în pumni lumină!/ Lângă brad şi lângă foc, /Să vă aducă mult noroc!”
„Se zvoneşte că pe seară, cineva o să apară, pe furiş pe la balcon, pe fereastră sau pe horn, vine, vine Moş Crăciun să-ţi vestească un an bun!”
Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă sănătate, putere de muncă şi multe satisfacţii alături de cei dragi. Crăciun fericit!”
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Pentru cei apropiaţi
„Noul an se aşterne înaintea noastră ca un volum nescris cu 365 de pagini goale. Vă urăm să le scrieţi numai cu lucruri bune, împliniri şi fericire pentru ca la sfârşitul volumului să-l citiţi cu bucurie”.
„Ultimele zile ale anului sunt gata să treacă prin clepsidra timpului! 2016 este aproape să-şi deschidă primele file albe, necunoscute. Vă doresc sănătate, bucurii şi împliniri!”
„Să primim odată cu colindătorii şi lumina, căldură, liniştea, dragostea şi împăcarea celui nou, veselia şi viaţa. Ca iarba sub zăpadă, ca fulgul în zbor să primim speranţa unui an nou.”
„A mai trecut un an … Să-ţi aminteşti cu placere de toate împlinirile, cu melancolie de toate clipele frumoase şi cu încredere de tot ce nu ai reuşit… Fii mândru că ai rămas acelaşi suflet cald.
„L-am visat pe Moş azi noapte, venea tare de departe cu un sac mare în spate să aducă sănătate, deci aşteaptă-l că el vine, dar acum este la mine!”
„Să vină Crăciunul şi toţi clopoţeii din brad să-ţi cânte colindul magic care să poarte cu el încrederea, puterea şi speranţa de care ai nevoie! Crăciun fericit!”
„De Crăciun, s’aveţi brad încărcat, bogat, pahar închinat, vin curat, gând luminos şi împliniri. Crăciun Fericit”
„Din lumina sărbătoririi naşterii Domnului şi din speranţa ce însoţeşte Noul An, gânduri bune şi urări de sănătate, împliniri şi bucurii tuturor!”
„Farmecul zilelor de Crăciun să te însufleţească şi să-ţi lumineze toată fiinţa! Bucură-te de adevărata semnificaţie a acestei sărbători alături de toţi cei pe care îi iubeşti!”
„Cu mult drag ne gândim la voi, acum în preajma sărbătorilor. Vă doresc din tot sufletul, SĂRBĂTORI FERICITE, toate dorinţele să vi se împlinească!”
„Sfintele Sărbători de Crăciun să vă aducă fericire câta poate moşul să ducă, bucurie, cât pot spiriduşii să care şi multă dragoste: câta pot renii să zboare!”
„Sărbătorile să vă găsească veseli, fericiţi şi multumiţi de realizările din acest an! Vă doresc ceea ce-mi doresc şi mie: SĂNĂTATE, că-i mai bună decât toate!”
„Cel mai mare dar pe care ni-l poate aduce Crăciunul sunt o familie fericită şi prieteni dragi aproape. Crăciun fericit!”
„Una dintre bucuriile Crăciunului este să te gândeşti la persoanele speciale din viaţă si tu esti una dintre acele persoane minunate! Să ai un Crăciun fericit!”
„Crăciunul este acea perioadă minunată în care te gândesti la toti cei dragi şi… la ce mărime poartă la pulover! Să ai un Crăciun magic!”
„Fie ca viaţa ta să fie colorată si veselă asemenea unui… brad de Crăciun! Sărbători fericite!”
„În prag de sărbători, cu pacea, lumină şi căldură în suflet, vă doresc sa aveţi parte de zile minunate, de un Moş Crăciun darnic şi bun. Crăciun fericit şi La multi ani!”
„Sărbători fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi! Să vă găsească Moşul cu masa bogată şi sufletul curat!”
„Crăciun fericit pentru cei mai buni părinti din lume! Va mulţumesc că aţi fost alături de mine de fiecare dată când am avut nevoie. Crăciun fericit, mamă şi tată!”
„Un gând bun, o inima curată, un zâmbet pe a voastră faţă, vorbe de duh şi pace în suflet este tot ce vă doresc de sărbători şi în anul care vine! ”
„ Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre urători, clipesc pe cer mii de culori, fiţi fericiţi de sărbatori, acum şi în anii următori, dragi părinţi! ”
„M-aţi ţinut de mână şi m-aţi învăţat cum să împodobesc primul meu pom de Crăciun. Astăzi decorez bradul şi mi-aş fi dorit sa fiţi lângă mine. Va urez din suflet Crăciun fericit!”
„Fie ca fulgii de zăpadă să cadă uşor peste inima voastră şi să vă aline dorul de mine. Un Crăciun plin de bucurii! ”
„Când eram mică, îmi doream cele mai frumoase daruri de la Moş Crăciun. Acum ştiu ca cele mai importante cadouri nu stau împachetate frumos sub brad, ci sunteţi voi. Sărbători fericite! Vă îmbraţişez cu drag. ”
„ Vă doresc ca sărbătorile sa fie presărate cu bucurii, împlinire sufletească, linişte şi sănătate. Vă mulţumesc că existaţi şi că îmi sunteţi alături, mamă şi tată! ”
„Dragii mei părinţi, voi mi-aţi luminat viaţa şi mi-aţi arătat drumul cel bun! Vă mulţumesc din suflet pentru sfaturi şi pentru dragostea pe care mi-aţi oferit-o! Sărbători magice! ”
„Sărbatori fericite cu bucurii şi împliniri alături de cei dragi! Să vă găsească Moşul cu masa bogată şi sufletul curat!”
„De sfintele Sărbători să deschidem uşa pentru oaspeţi dragi şi inima pentru speranţă, bucurie şi lumină. Să fim mai buni şi să privim înainte cu încredere ştiind că dacă avem credinţa drumul din faţa noastră va fi presărat cu împliniri!”
„Fie ca Naşterea Domnului să va lumineze sufletele şi casa, sa aveţi parte de sănatate, belşug şi fericire!”
„Înconjoară-te de familie şi prieteni, bucură-te de glasurile colindătorilor şi de dansul fulgilor de nea. Astfel, spiritul Crăciunului te va însoţi tot anul şi dragostea pe care o dăruieşti celorlalţi ţi se va întoarce înzecit. Sărbători Fericite!”
„Minunatele nopţii ale Crăciunului, colindelor şi datinilor strămoseşti să vă găsească la ceas de bucurie alături de oaspeţii cei dragi. Vă doresc tot binele, gândurile bune şi curate să vă însotească pretutindeni, fericirea şi succesul sa va fie mereu alături!”
„Din lumina Sărbăoririi Naşterii Domnului şi din speranţă ce însoteşte Noul An, gânduri bune şi urări de sănătate, împliniri şi bucurii tuturor!”
„E vremea colindelor, vremea bucuriei, când minunea naşterii Mântuitorului cuprinde sufletele şi le înnobilează. Fie ca Magia Sărbătorilor de iarnă, cu zvon de cântece şi clopoţei, să aducă fericire, sănătate şi bunăstare în căminul tău. Sărbatori fericite!”
”În magica seară de ajun mii de îngeraşi să vă înconjoare, ca în basmele copilăriei noastre, cu fulgi mari la geam, cu mireasma bradului şi aroma prăjiturelelor din cuptor, clinchetul copilaşilor cu păr bălai să vă îmbălsămeze casa, cadouri frumoase să vă aştepte cuminţi sub brad şi dragostea să vă umple sufletul. Crăciun Fericit!.”
„În cupa de cristal a Crăciunului adaug o picătură de bunătate şi linişte astfel încât magia Sfântului Crăciun să te plimbe pe voalul credinţei şi a bucuriei ca s-a născut pentru noi Iisus Cristos.”
„Frumuseţea iernii, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!
MESAJE DE CRĂCIUN 2015. Mesaje haioase
„Dacă nu ştii care-i culmea cadourilor, înseamnă că n-ai primit mesajul meu: nu lăsa pentru Ajun ce poţi să-mi oferi chiar acum!”
„În ziua de Crăciun când te îndopi cu porc şi sarmale şi n-ai timp nici să suspini…eu am să-ţi aduc aminte că nu e bine să consumi excesiv sare, zahăr şi alte grăsimi.”
„Moş Crăciun cu suflet bun, să v-aducă în Ajun, carduri VISA Diamant, carnavaluri pe la Rio, brazilience-n custodie. Haide, gata cu visatul, că s-a ars şi cozonacul!”
„Lovite-ar trenul fericirii, trăsnite-ar fulgerul iubirii, căde-ţi-ar în cap un sac cu bani şi un bilet cu LA MULŢI ANI!”
„SĂRBĂTORI FERICITE şi un brad cât mai frumos. Să vină Moş Crăciun cu un Ferrari şi să plece pe jos.”
„Sunt virusul Moş Crăciun. Dacă vrei cadouri, trimite telefonul tău la adresa pe care o vei primi în următorul mesaj sms.”
„Ho Ho Ho, aţi văzut un ren maro? Sau un spiriduş în bleu? S-aveţi Moş gustos, bogat, un An Nou de Invidiat, Sănătate, La Mulţi Ani (şi la multi bani)!”
„E Crăciun! Este divin! Ne uităm pe geam afară…prin zăpadă Moşul zboară ? …Ni se trage de la vin…”
„Să primeşti cadouri frumoase, decorate cu fundiţe şi Daniela Crudu să-ţi fie una dintre crăciuniţe.”
„Şcoala s-a terminat şi ne cam plictisim acum, noroc că avem telefoane şi ne dăm mesaje de Crăciun.