Mai mulţi membri ai echipei de producţie a celui mai recent film din seria „James Bond” au fost implicaţi într-un incident aviatic, ei încercând să scoată o piesă din sistemul de închidere al unei uşi a avionului privat cu care călătoreau, fapt ce putea compromite siguranţa aeronavei.
Producătorii filmului „Spectre” au confirmat recent că investighează comportamentul „intimidant şi înfricoşător” al pasagerilor de la bordul avionului privat, care a decolat din Londra, cu destinaţia Ciudad de México, în urmă cu 11 zile, potrivit Mediafax.
Reprezentanţii companiei aviatice Hi Fly au trimis un raport companiei de producţie a francizei „James Bond”, Eon, în care se precizează că unii dintre membrii echipei filmului au scos acul de siguranţă de la una dintre uşile avionului – acţiune despre care experţii spun că ar fi putut provoca un dezastru aerian -, au vomitat şi au urinat pe culoarele dintre scaune, au ignorat interdicţia de a fuma în avion, au abuzat verbal membrii echipei de zbor şi alţi pasageri.
De asemenea, raportul menţionează că acest comportament rebel al unora dintre membrii echipei filmului, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, a „compromis” siguranţa avionului Airbus 330, încălcând regulamentele internaţionale în domeniu.
Totodată, un angajat al aeroportului Toluca din Ciudad de México a spus că interiorul avionului arăta de parcă „un grup de animale” ar fi fost în el. Acesta a mai menţionat că linia aeriană a fost nevoită să apeleze la o firmă specializată pentru a curăţa aeronava, plătind în jur de 1.000 de lire sterline.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Aproximativ 150 de membri ai echipei filmului „Spectre”, printre care cameramani, tehnicieni şi cascadori, s-au aflat în avionul care a aterizat în Mexic, unde au fost turnate unele dintre cele mai spectaculoase secvenţe ale lungmetrajului.
Compania aeriană a fost de acord să ducă înapoi, în Marea Britanie, echipa filmului doar cu condiţia să nu fie servit şi consumat alcool la bordul aeronovei.
Trailerul celui mai recent lungmetraj din seria „James Bond”, „Spectre”, a fost lansat vineri. Cele 23 de filme „James Bond” realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea.
sursa: spynews.ro