Medicii din Spitalul Județean Suceava avertizează că în România au existat mai multe cazuri de oameni întorși din Italia și morți de „insuficiență pulmonară”.
Proasta gestionare a situației la Suceava
Aceste cazuri nu au fost raportate drept COVID-19, moment în care 50 de oameni din spital s-au trezit infectați cu coronavirus, susține Libertatea.
Inclusiv Directorul Spitalului Județean Suceava a făcut o serie de afirmații grave: „Am avut pacient ajuns decedat în ATI, veniţi din Italia. A decedat prin insuficienţă respiratorie. Cauza de la care a plecat insuficienţa nu ştim. Ne punem întrebarea, de ce a ajuns cu capacitate pulmonară de 30%. Ni s-a spus că l-au testat, că testul a fost negativ, dar totuşi la foaie nu era nimic, niciun test”.
Medicii și asistentele sunt revoltați că aproape întreg spitalul s-a îmbolnăvit din ceea ce numesc „proasta gestionare” a situației.
Libertatea a încercat să afle cum s-a ajuns în situația în care 50 de oameni au luat coronavirus la Suceava, în același spital. Aparent, primul medic care a manifestat simptome vineri, 20 martie, a încercat să obțină aprobarea pentru a fi testat de coronavirus.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
S-a trezit într-o încăpere împreună cu majoritatea angajaților din spital. “Nu ni s-a spus nimic. Am luat eu legătura cu DSP, ca să văd care este conduita.
În aceeaşi cameră stăteam, nu s-a organizat absolut nimic. Eram toţi, infectaţii cu neinfectaţii. Eu nu am putut să stau, aveam febră, trecuse o oră şi jumătate şi nu ajunsese să se recolteze”, a explicat bărbatul. A fost testat după 3 zile, timp în care majoritatea colegilor fuseseră contaminați.
Din cauza procedurilor, acei doctori care nu au manifestat simptome nu au fost testați. Între timp, directorul spitalului a aflat și el că are coronavirus, după ce operase un pacient.
„Era o atmosferă de teroare, ameninţare, intimidare. Sunt medici care şi-au dat demisia că nu au mai rezistat terorii. Stau acasă acum, fără pensie, fără salariu”, au declarat, sub protecția anonimatului, medicii din spital pentru Libertatea.
La luptă fără echipament
Mai mult, doctorii se plâng că duc lipsă de mănuși și soluții antiseptice. Între timp, spitalul a fost închis și toate cazurile au fost redirecționate spre Rădăuți. „Spitalul este un focar la ora actuală”, au concluzionat cadrele medicale.