Un cadru medical de la un spital din Spania a început să se simtă rău la finalul programului de lucru, iar a doua zi a fost diagnosticat cu coronavirus. Doctorul în vârstă de 35 de ani a povestit detaliat, pe zile, dar sunt simptomele pe care le au pacienții atunci când contactează COVID-19.
Un doctor spaniol povestește cum te simți când ai coronavirus
Yale Tung Chen (35 de ani) este un medic care lucrează la Spitalul Universitar „La Paz” din Madrid, Spania. Bărbatul a povestit că a fost diagnosticat cu COVID-19 după o tură la locul de muncă, iar de atunci se află în carantină la domiciliu.
Cadrul medical a ținut să le spună tuturor care sunt simptomele pe care le are, în fiecare zi, dar și care sunt modificările pe care virusul le face asupra plămânilor. Doctorul spaniol a publicat pe o rețea de socializare mai multe radiografii ale plămânilor săi care arată cum afectează noul coronavirus organismul uman.
Care sunt simptomele simțite de medicul spaniol, pe zile
„Ziua 1 după ce am fost diagnosticat cu COVID-19. Durere în gât, durere de cap puternică, tuse seacă, dar fără dificultate respiratorie. Fără anormalități la plămâni, la ecografie”, a scris cadrul medical din Spania în primul mesaj despre simptomele COVID-19.
„Ziua 2 după ce am fost diagnosticat cu COVID-19. Durere mai slabă în gât, tuse și durere de cap, fără dificultăți respiratorii sau durere în piept”. În această zi doctorul infectat cu coronavirus a observat că linia pleurală a plămânilor săi s-a îngroșat considerabil.
„Ziua 3. A început diareea, tusea a început să mă lase. Aceleași modificări la plămâni”, a completat Yale Tung Chen despre simptomele pe care le are un pacient care a contactat virusul din China.
„Ziua 4 după diagnosticul de coronavirus. Mai multă tuse și foarte multă oboseală. Fără dispnee sau durere în piept”, a precizat doctorul care a adăugat că alte mici modificări au avut loc la nivelul plămânilor săi.
Medicul spaniol izolat la domiciliu. Familia acestuia nu are coronavirus
Doctorul din Spania a mai ținut să adauge în jurnalul său online despre coronavirus că este singurul din familia sa care a fost diagnosticat pozitiv. Familia lui Yale Tung Chen a fost nevoită să părăsească casa după ce el s-a îmbolnăvit.
„I-am dat afară pe toți. Au plecat la rude. Acum am toată casa pentru mine – ceea ce este minunat, că am tot spațiul la dispoziție”, a spus glumind doctorul din Spania.
„Cea mai neliniștită parte în momentul de față este că nu pot fi cu familia mea, cu copiii mei”, a mai adăugat Chan care în clipa de față este urmărit în mediul online de foarte mulți oameni de pe întregul glob. Doctorul a declarat pentru CNN că nu se aștepta să găsească un sprijin atât de mare din partea oamenilor din întreaga lume.