A fost inaugurat primul robot care face masaj! Cât costă o şedinţă! GALERIE FOTO

Filon Stan   
în Galerie foto
18/10/2017, 14:02
A fost inaugurat primul robot care face masaj! Cât costă o şedinţă! GALERIE FOTO GALERIE FOTO

Maseurii au zilele numărate! Aceştia vor fi înlocuiţi de roboţi pregătiţi 24 din 24 de ore să satisfacă nevoile oamenilor! Primul pas a fost făcut deja, în Singapore! Emma, robotul care face masaj mai ceva ca un profesionist, şi-a făcut debutul săptămâna aceasta într-o clinică din Singapore. Pacienţii stau deja la rând pentru a primi masaj de la un braţ robotic echipat cu două extremităţi care seamănă cu palma şi degetul mare ale unei mâini, informează AFP. Vezi mai multe imagini sus, în Galeria Foto!

Robotul face masaje ”tui na”, o tehnică de masajoterapie chinezească. Cu braţul său robotizat conceput special pentru masajoterapie, robotul produs de compania AiTreat utilizează senzori care măsoară gradul de contractare al muşchilor şi tendoanelor pacienţilor, precum şi un sistem de inteligenţa artificială. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe GRUPA B pentru a vedea rezultatele din celelalte jocuri din grupele Ligii Campionilor! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi.

Masajul făcut de robot îi mulţumeşte pe clienţi

Pentru 68 de dolari singaporezi, echivalentul a 42 de euro, pacienţii acestei clinici de medicină tradiţională chineză beneficiază de un masaj de o jumătate de oră realizat de robot în zona lombară sau în alte părţi ale corpului, în funcţie de tipul de durere, cinci minute de masaj efectuat de către un terapeut şi 20 de minute de acupunctură.

Robotul nu îi înlocuieşte în totalitate pe terapeuţi, dar le reduce norma de lucru, ceea ce le permite acestora să trateze un număr mai mare de pacienţi, a precizat Calista Lim, medic la clinica NovaHealth TCM, din Singapore.

”Sunt zile în care terapeuţii se simt obosiţi şi stresaţi şi nu doresc să lucreze suplimentar. Dar pentru Emma, odată ce i-am dat comandă, îşi face treaba”, explică medicul care se ocupă de robot. Utilizarea acestei tehnologii este oportună în contextul crizei de forţă de muncă din Singapore care face ca găsirea unor terapeuţi buni să fie dificilă, a adăugat aceasta.

Unii dintre pacienţi erau reticenţi la ideea de a fi masaţi de către o maşinărie, dar, în cele din urmă, experienţa li s-a părut pozitivă. ”Este foarte plăcut şi foarte confortabil”, spune Elaine Low, o pacientă de 35 de ani cu dureri de spate, care a declarat că s-ar lăsa oricând pe mâna robotică pentru încă o rundă de masaj.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×