Mărturie impresionantă a unui supraviețuitor al atacului armat din Germania! Tânărul Muhammed le-a povestit, de pe patul spitalului, jurnaliștilor germani tot ceea ce s-a petrecut din momentul în care Tobias R a deschis focul.
Mărturie impresionantă a unui supraviețuitor al atacului armat din Germania!
Domiciliat chiar în Hanau, Muhammed se afla în localul vizat de atacator şi lua masa alături de un grup de prieteni. Nimic nu anunța ceea ce urma să se întâmple și totul părea o seară absolut normală. La fel ca toate celelalte.
„Iniţial am auzit cinci sau şase focuri de armă, după care l-am văzut intrând în local. Luam cu toţii masa în momentul în care a intrat. Eram 10-12 persoane. Trei sau patru persoane au supravieţuit.
„Frate, nu îmi simt limba! Nu pot să respir!”
Eu am fost unul dintre cei care au scăpat”, a declarat Muhammed, unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Tânărul a supraviețuit, deși a fost împușcat în umăr. Toți prietenii lui au fost uciși.
„A intrat printr-o parte a localului şi i-a ucis pe toţi. A venit mai apoi în zona unde ne aflam noi. Trăgea direct spre capul tuturor. S-a aplecat şi a început să tragă în direcţia noastră.
M-am lipit de un perete şi am încercat să mă ascund, dar m-a împuşcat în umăr. Am căzut peste cineva. Altă persoană s-a întins peste mine şi altcineva peste. Persoana de sub mine avea o gaură în gât.
I-am spus că este împuşcat şi mi-a zis: „Frate, nu îmi mai simt limba. Nu pot să respir!”. Atacatorul trăgea în timp ce striga la noi să ne spunem ultima rugăciune”, a rememorat Muhammed momentele de groază.
Vă readucem aminte că 9 persoane au fost ucise în atacul armat de la Hanau. Toți aveau vârste cuprinse între 21 şi 44 de ani. Autorul atacului, un individ de 43 de ani, şi mama acestuia, în vârstă de 72 de ani, au fost găsiţi morţi de autorităţi într-un apartament.
Conform primelor informații, după ce s-a întors acasă, criminalul a luat decizia să-și împuște și mama, apoi s-a sinucis.