Fostul ministru al Tineretului și Sportului, președintele PSD Brașov Marius Dunca, sare la gâtul guvernului liberal. Dunca s-a referit la faptul că Ludovic Orban a spus că va scoate „amantele” din rândul funcționarilor publici și a bătut un apropo deloc cavaleresc la adresa actualului vicepremier, Raluca Turcan.
Marius Dunca, atac dur la adresa PNL-ului și a Ralucăi Turcan
Fostul ministru al Tineretului și Sportului, Marius Dunca, a adus critici extrem de dure la adresa PNL-ului, pe care l-a acuzat de lipsă de viziune și competență:
„Toate minciunile, toată incompetenţa, ei vor să o acopere cu nişte teme false la nivel naţional. Alegerea primarilor în două tururi, haideţi să vă zic ce înseamnă alegerea primarilor în două tururi: în 2008 s-a ales în două tururi. Să ştiţi, doar 12 la sută din toţi primarii din România care s-au ales pe locul unu în primul tur nu au ajuns în turul doi.
Dar ce înseamnă lucrul acesta? Negocieri pe dedesubt, trădări, pentru că şi ei au ajuns acum la guvernare cu 20 la sută în Parlament prin trădări, pentru că ei asta ştiu, să trădeze, să-şi trădeze propriul popor, să-l calce în picioare.
Dunca a atacat-o apoi pe vicepremierul Raluca Turcan: „Aţi văzut la nivel de secretari de stat, de directori, ce oameni promovează! Vorbesc de amante! Păi doamna vicepremier e prima care ar trebui să se retragă, dacă vorbim de amante! Da? Auzim aici, în sală, cum se strigă”, a spus Dunca, la o ședință a celor de la PSD Brașov.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Marius Dunca nu a menajat-o nici pe Monica Anisie
Liderul PSD Brașov nu a menajat-o nici pe Ministrul Educației, Monica Anisie, cea care a intrat peste o profesoară în timpul orelor cu jurnaliștii alături de ea: „Nu să vin eu, în calitate de ministru.. eu trebuie să fac politici, nu să mă duc să-mi urmăresc profesorul, nu să vin noaptea la 1 să fac şedinţă să văd dacă mai e cineva în instituţie! Pentru că biroul se deschide la 7, 8 dimineaţa, când toţi românii au nevoie.
Sunt de pe altă planetă oamenii aceştia, n-au nicio treabă cu România! Nu au nicio treabă cu guvernarea, ei după două luni încă mai fac organigrame în minister, eu nu ştiu cum lucrează ei! Duceţi acest mesaj, mergeţi din casă în casă!”, le-a spus liderul PSD Braşov social-democraţilor reuniţi duminică seară.