Maria Cârneci, marcată și acum de moartea soțului ei, Romulus Petrescu: „L-am ținut de mână și tot se văita”

Dan Suta   
în Stiri mondene
28/01/2020, 14:49
Maria Cârneci, marcată și acum de moartea soțului ei, Romulus Petrescu: „L-am ținut de mână și tot se văita”
Maria Cârneci a vorbit despre moartea soțului ei. Sursa foto: captură La Măruță, PRO TV

Interpreta de muzică populară Maria Cârneci a vorbit despre cât de grea a fost despărțirea de fostul ei soț, Romulus Petrescu. Bărbatul a plecat din această lume în urmă cu câteva luni, iar acum artista își amintește cât de grele au fost acele momente.

Maria Cârneci, despre moartea soțului ei

În urmă cu mai multe luni, soțul Mariei Cârneci, Romulus Petrescu, a fost supus unei intervenții chirurgicale dificile, și, din păcate, nu a rezistat mult timp și a plecat pe cealaltă lume.

Artista a vorbit într-un interviu la Antena Stars despre cel mai cumplit moment al vieții sale.

„Pentru copil a fost un șoc”

„Nu pot să spun cum e fără el că nu știu nici eu. E foarte greu ca aproape 40 de ani să mergi cu cineva și nu întotdeauna pe roze, dintr-o dată nu mai e, e greu. Încerc de dragul nepoțelelor și de dragul lui să fac tot ce pot”, a mărturisit Maria.

„Nu sunt în stare de muncă, am anulat tot, am venit că mă mai răcoresc, am să fac ceea ce îi plăcea lui cel mai mult. Cântece frumoase, nu i-ar fi plăcut să plâng, dar oricât de rațională aș fi, mila omoară sentimentele astea”, a continuat cântăreața.

„A murit lucid, privindu-ne pe mine și nora mea, am făcut cu schimbul la spital. El era trecut pe morfină, dar avea dureri groaznice. Suntem neputincioși, te uiți și vrei să faci ceva, dar nu știi ce. E cea mai urâtă fază. L-a chemat pe Edi, i-a dat permisul, buletinul, tot”, a mai povestit, printre lacrimi, vedeta.

„Pentru copil a fost un șoc, am intrat eu în rezervă, l-am ținut de mână și tot se văita și sufla greu. Mi-a spus că are o rugăminte la mine, mi-a zis să mă duc la el în dressing să îi scot costumul, cămașă albă cu palton. Eu știam ce vrea, dar îl întrebam ce să fac cu ele. Și-a dat seama că nu mai putea să mă abțin să nu plâng”, a încheiat muziciana.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles