O nouă mutare în politica britanică, după ce acordul negociat cu UE de premierul britanic Boris Johnson a fost refuzat de către legislativul din Londra. Astfel, după eșecul negocierilor sale privind Brexitul, Johnson a decis să ceară votul parlamentarilor pentru alegeri anticipate. Legislativul britanic a aprobat planul lui Johnson cu 438 de voturi pentru și 20 împotriva. Așadar vor fi organizate alegeri anticipate pe 12 decembrie, pentru prima oară din 1923.
Marea Britanie va organiza alegeri anticipate, pentru prima oară după 96 de ani!
Urmează acum ca alegerile anticipate să treacă prin Camera Lorzilor și este puțin probabil să fie respinse după aprobarea primită de Camera Comunelor și susținerea pe care au primit-o din partea opoziției laburiste. Data inițială propusă de laburiști a fost 9 decembrie, însă a fost refuzată de către parlamentarii britanici. Asta pentru că la acea dată studenții se vor afla în vacanță.
Cererea laburiştilor ca alegerile să aibă loc pe 9 decembrie, când studenţii se vor afla în localităţile unde învaţă, a fost respinsă cu 315 voturi la 295. Un alt motiv pentru care o parte dintre miniştri nu a fost de acord cu data de 9 decembrie este adoptarea unui plan de buget pentru Irlanda de Nord îniante de dizolvarea Parlamentului, pe 6 noiembrie, adică cu 25 de zile înainte de scrutin, cum prevede legislaţia.
Boris Johnson a primit înapoi fugarii din partid care nu erau de acord cu Brexit-ul
Boris Johnson a declarat, după acest vot, că țara are nevoie „să se unească pentru a pune în practică Brexitul”. De altfel, Johnson a reprimit în Partidul Conservator 10 din 21 de parlamentari care fuseseră excluşi din partid pentru opoziţia lor faţă de Brexit. Acest lucru le va permite să candideze din partea conservatorilor.
În replică, liderul laburist Jeremy Corbyn a spus: „Aceste alegeri reprezintă o şansă într-o generaţie de a ne transforma ţara şi a ataca interesele care îi ţin pe loc pe oameni”. Corbyn susține că partidul său „va lansa cea mai ambiţioasă şi radicală campanie care a avut loc vreodată în ţară pentru o schimbare reală”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Planul Parlamentului britanic a avut nevoie doar de o majoritate simplă pentru a trece, spre deosebire de tentativa de luni unde două treimi dintre parlamentari trebuiau să voteze în favoarea acestuia. Reamintim că UE a fost de acord cu amânarea Brexitului până la 31 ianuarie 2020.