MAE, avertizare de călătorie în Grecia! Este cod roșu de furtună în mai multe regiuni

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
25/11/2019, 19:39
MAE, avertizare de călătorie în Grecia! Este cod roșu de furtună în mai multe regiuni
Cod roșu de furtuni în Grecia. Sursa foto: adevarul.ro

Vremea capricioasă continuă să-și facă simțită prezența în Grecia, motiv pentru care Ministerul Afacerilor de Externe a transmis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români care se află în tranzit pe teritoriul statului elen. Astfel, începând cu ziua de luni, 25 noiembrie, a fost semnalat un risc ridicat pentru fenomene şi condiţii meteo foarte intense, ca urmare a prezenței unui câmp ciclonic ce traversează țara în această perioadă.

Cod roșu de furtună în Grecia. Avertismentul MAE

Mai concret, metorologii de la Atena a emis o avertizare cod roșu de furtună ce vizează mai multe regiuni, unde sunt prognozate precipitații abundente, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Este vorba despre Macedonia Centrală (unităţile administrative Salonic, Pieria, Halkidiki, Kozani, Imathia, Pella, Kilkis), Thessalia (Larissa, Magnisia, Karditsa, Trikala) şi Peloponez (Argolida, Arkadi), respectiv cod portocaliu pentru regiunile Tracia (Serres, Drama, Kavala, Xanti, Rodopi, Evrou), Macedonia de Est (Florina, Grevena, Ioannina), insulele Dodecanese (Thasos, Limnos, Samothraki, Lesvos, Samos, Kos, Ikaria) şi nord-estul insulelor din Marea Egee (la graniţa cu Turcia).

În celelalte zone ale Republicii Elene, condiţiile meteo sunt normale pentru intervalul în care ne aflăm, autostrada Atena-Korint fiind redeschisă circulaţiei luni dimineață. În cazul în care întâmpină probleme, cetăţenii români au posibilitatea de a  solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30210 6728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de operatorii Call Center în regim de permanenţă. În plus, pentru situații cu caracter de urgenţă, este disponibil şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +306978996222.

Și în Franța a fost emis cod roșu de vreme nefavorabilă

Ministerul Afacerilor Externe a emis recent și o atenționare cod roșu de fenomene meteorologice extreme ce se adresează românilor care se află pe teritoriul Franței. Printre regiunile în care  sunt semnalate ploi torențiale, furtuni și inundații se numără Bouche-du-Rhône, Gard, Hautes Alpes, Var și Alpes Maritimes.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris: +33147052966 și +33147052755 și Consulatului General al României la Marsilia: +33491221741, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție următoarele telefoane de permanență: misiunea diplomatică a României în Republica Franceză: +33680713729, Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164, Consulatul General al României la Lyon: +33643627736 și Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022, la care pot apela în funcție de zona în care se află”, a transmis MAE.

 

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×