Întâlnirea cu un rechin în mare poate fi prima și ultima, nu și pentru un surfer francez. Dylan Nacass a trăit cele mai înspăimântătoare momente când se afla pe placa de surf aproape de plaja Bells Beach, Victoria, Australia.
Întâlnire de gradul zero între un pasionat de surf și un rechin
Sportivul de 23 de ani a supraviețuit după ce fusese mușcat de un rechin în timp ce practica surf-ul. Acesta a declarat pentru presa locală că a simțit monstrul marin în spatele său, în timp ce plonja pe tabla de surf încercând să se apropie de mal.
Simțind pericolul, l-a lovit o dată, însă rechinul se agăța de piciorul său, după care i-a mai dat de două ori și a plecat.
A fost extrem de inspirat și nu s-a panicat prea tare, căci altfel era deja felul unu și felul doi în burta peștelui.
„L-am lovit o dată, dar a rămas agățat de picioare. I-am dat de două ori și a plecat”, a declarat Nacass pentru postul de televiziune 9 News din Australia.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Imaginile cu Nacass și rechinul fac senzație pe internet
Tânărul s-a ales cu câteva răni în urma întâlnirii cu rechinul în larg, însă este fericit că e în viață. Imaginile cu momentul luptei cu peștele au fost surprinse de o cameră de luat vederi și au făcut înconjurul lumii.
Matt Sedunary, martor: „A început să țipe. Am crezut că a făcut o glumă, că se juca cu prietenii săi”.
Sedunary s-a apropiat apoi de băiat și a încercat să îl ajute după ce și-a dat seama că treaba e cât se poate de serioasă.
Francezul pasionat de surf spune că întâlnirea cu rechinul nu l-a făcut să uite de acest sport nautic și că va face din nou valuri pe placă după ce piciorul mușcat de pește se va vindeca în totalitate.