Iubitorii sporturilor de iarnă din întreaga țară și nu numai se reunesc în acest sfârșit de săptămână la Râșnov, unde se desfășoară Cupa Mondială de sărituri cu schiurile. Cei mai buni sportivi ai momentului vor lua cu asalt pârtiile de la Valea Cărbunării, sub privirile lui Ludovic Orban, prezent la rândul său la evenimentul care are loc pentru prima dată în România.
Ludovic Orban se relaxează pe pârtia de la Râșnov înaintea votului de învestitură
Premierul propus profită de această ocazie pentru a se relaxa cum se cuvine înaintea unei săptămâni ce se anunță extrem de importantă pentru scena politică. Nu mai departe de luni, 24 februarie, este programat în plenul Parlamentului votul de învestitură al noului său Guvern.
„Astăzi (n.r. sâmbătă) avem o etapă din cupa mondială care transformă Râşnovul în Capitala schiului. Toţi cei care vin în România pot să cunoască România. România este prezentată ca o ţară care este capabilă să găzduiască astfel de competiţii”, a declarat Ludovic Orban.
PSD nu participă la votul de învestitură. Reacția lui Orban: „Avem pregătită o soluție”
În contextul votului de învestitură de luni, PSD a anunțat prin vocea președintelui interimar Marcel Ciolacu că nu va lua parte la ședința din plenul reunit al Parlamentului. În această situație, șansele ca premierul desemnat să fie validat pentru un nou mandat la Palatul Victoria scad considerabil, având în vedere că social-democrații dețin o majoritate covârșitoare.
Sesizând pericolul, Ludovic Orban a decis că este momentul să apeleze la o nouă strategie prin care să combată planul principalei formațiuni politice din Opoziție de a boicota învestirea sa în funcția de premier. Liberalul este gata să se adreseze din nou Curții Constituționale a României, pentru a pune capăt „haosului pe care îl generează PSD”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Avem pregătită o soluție pe care o testăm cu mai mulți juriști, constituționaliști pentru a pune rânduială în haosul pe care îl generează PSD în Parlament și în atitudinea penibilă de boicot față de procedurile constituționale fundamentale”, a declarat Orban la scurt timp după ce social-democrații au anunțat că nu vor lua parte la votul de învestitură.