Premierul desemnat Ludovic Orban a lansat un mesaj ferm după ce a primit KO de la CCR! Președintele liberalilor nu renunță la luptă și spune că așteaptă mai întâi de toate decizia publicată în Monitorul Oficial.
Ludovic Orban, mesaj ferm după ce a primit KO de la CCR!
Ludovic Orban a declarat că decizia CCR potrivit căreia există conflict juridic între preşedinte şi Parlament privind desemnarea sa în funcţia de prim-ministru nu produce efecte până la acel moment.
„Comentez după derularea procedurii care e în curs. Până la publicarea în Monitorul Oficial, această decizie nu produce efecte. Vom lua decizii când vom vedea toate detaliile legate de această hotărâre a Curţii”, a declarat Orban la Palatul Parlamentului.
„Nu îmi depun mandatul”
Mai mult de atât, Ludovic Orban a explicat că nu înţelege pe ce texte constituţionale s-a bazat decizia CCR şi a afirmă că ”se afectează atribuţiile constituţionale ale preşedintelui, prin deciziile luate în ultimii ani”.
”Nu putem să nu constată un partizanat pro PSD. Personal, nu pot să înţeleg pe ce text constituţional se bazează această decizie. În cuprinsul comunicării, CCR se contrazice”, a mai afirmat premierul Ludovic Orban.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
”CCR afectează atribuţiile constituţionale ale preşedintelui, prin deciziile luate în ultimii ani”, a mai spus Orban. Premierul desemnat de șeful statului spune că preşedintele este persoana cu cea mai mare legitimitate, deocarece este ales direct cu o majoritate de 50% plus 1.
”Ca un fir roşu, de câţiva ani, CCR afectează atribuţiile constituţionale ale preşedintelui. Preşeditele nu este constrâns să numească un premier”, a mai spus Orban, vorbind, din nou, despre boicotul PSD.
”Voinţa oamenilor nu poate fi înfrântă nici de o majioritate parlamentară nocivă, conjuncturală. Voinţa românilor nu poate fi înfrântă nici de deciziile CCR. Această voinţa se va exprima mai devreme sau mai târziu, prin vot”, a mai afirmat premierul.
”Nu îmi depun mandatul. Am fost însărcinat să formez guvernul, l-am format, miniştrii au trecut prin procedura de audiere şi ne-am prezentat astăzi la votul de învestire”, a mai spus Ludovic Orban.