Premierul României Ludovic Orban a dat asigurări că se va respecta calendarul majorării pensiilor cu 40%, așa cum este prevăzut în lege, de la 1 septembrie 2020.
Ludovic Orban spune că se vor majora pensiile, așa cum scrie în lege
După ce în ultimele zile a existat un adevărat ping-pong al declarațiilor privind soarta pensionarilor, premierul liberal a apărut aseară și a spus că nu se pune problema nerespectării legii lăsate moștenire de social-democrați.
Cu toate acestea, șeful Executivului s-a arătat de acord cu semnalele de îngrijorare transmise de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, privitor la creșterile salariale și de pensii pe fondul unei creșteri economice care nu ar putea susține aceste majorări.
Orban îi dă dreptate, totuși, lui Isărescu
„Este o constatare de bun simț”, a spus Orban referitor la declarațiile făcute de Isărescu ieri.
„Am prevăzut banii pentru creşterea pensiilor, pentru că posibilitatea de a modifica legea, cu acest Parlament, nu este foarte mare”, a explicat Orban.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
„În mod normal, orice creştere de venit trebuie să aibă la bază nişte realităţi economice”, a adăugat șeful Executivului, conform libertatea.ro.
Punctul de pensie ar urma să crească de la 1 septembrie la 1.775 de lei, iar din anul 2021 la 1.875 de lei, conform legii.
„Pensiile trebuie să crească, dar problema este procentul cu care cresc. Nu cred că trebuie să facem obsesii pentru cifre biblice. Să fim foarte atenţi dacă nu vrem să rătăcim 40 de ani prin deşertul financiar. Hai să fim serioşi cu cifrele”, a declarat ieri guvernatorul BNR.
„Există doar o soluţie politică la această problemă, nu avem o soluţie financiară şi economică. Când economia creşte cu 4%, nu poate să crească ceva cu 40%, nu e ceva marginal”, a mai spus îngrijorat Mugur Isărescu.
Zilele acestea se discută despre creșterea vârstei de pensionare la anumite categorii de vârstă. S-a vehiculat ipoteza ca românii să iasă la pensie la vârsta de 70 de ani, lucru contestat de mare parte a opiniei publice.