Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri. Acuză că a fost oprit ilegal să voteze

Daniel Scripcaru   
în Alegeri Prezidențiale 2019
25/11/2019, 10:33
Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri. Acuză că a fost oprit ilegal să voteze
Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri. Sursa foto: albinaromaneasca.ro

Liviu Dragnea a făcut plângere penală, imediat după alegeri! Fostul lider al Partidului Social Democrat, aflat momentan în închisoare, s-a supărat nevoie mare deoarece nu a putut vota la alegerile prezidențiale, nici în turul 1, dar nici în turul 2.

Liviu Dragnea, plângere penală după alegeri deoarece nu a fost lăsat să voteze

Din Penitenciarul Rahova, unde execută 3 ani și 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu, Liviu Dragnea a depus, prin intermediul avocatului său, o plângere penală la Parchetul Sectorului 5, în care acuză încălcarea dreptului la vot atât la primul tur de scrutin, cât și la cel din 24 noiembrie pentru alegerea șefului statului, potrivit digi24.ro.

În document, apărătorul lui Liviu Dragnea scrie că membrii secției de vot care au venit cu urna mobilă la penitenciar i-au spus acestuia că nu poate vota. Însărcinații cu votul în penitenciar au motivat acest lucru prin faptul că în sistemul electronic al Autorității Electorale, în dreptul numelui fostului lider al PSD apare interdicția exercitării drepturilor electorale.

Dragnea spune că are dreptul să voteze

Liviu Dragnea susține că, în realitate, instanța de judecată i-a interzis doar dreptul de a candida, nu și pe cel de a alege, drept urmare a fost oprit ilegal să își exprime intenția de vot. Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, în cazul angajărilor fictive la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a judeţului Teleorman.

Așadar, Liviu Dragnea nu și-a putut ajuta partidul, astfel că Viorica Dăncilă, candidatul PSD, a obținut un scor foarte mic la alegerile prezidențiale. 33% dintre alegători au ales să pună ștampila pe numele social-democratei, iar 67% l-au ales pe Klaus Iohannis pentru un nou mandat la Palatul Cotroceni.

Viorica Dăncilă a declarat, într-un interviu la Realitatea TV, că nu intenționează să demisioneze de la conducerea PSD după eșecul înregistrat la alegerile prezidențiale.

„Am luat partidul de la 20%, am avut un președinte arestat (Liviu Dragnea – n.r), am scăzut la 17%, iar acum am câștigat peste 3 milioane de voturi. Am ajuns aici, când nimeni nu credea că mă voi califica în turul al doilea”, a spus Dăncilă.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles