Liviu Dragnea cere din nou să fie eliberat. Fostul lider PSD și-a mai luat un avocat

Alexa Serdan   
în Stiri de ultima ora
29/01/2020, 10:23
Liviu Dragnea cere din nou să fie eliberat. Fostul lider PSD și-a mai luat un avocat
Liviu Dragnea cere din nou să fie eliberat din închisoare susținând că este nevinovat. Sursa foto: Hepta.ro

Fostul lider PSD Liviu Dragnea forțează eliberarea și nu se lasă până nu va ieși din închisoare. Fostul politician și-a mai luat un avocat și a ajuns din nou în fața judecătorilor de la Tribunalul București reclamând faptul că este deținut ilegal în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC.

Liviu Dragnea cere din nou să fie eliberat imediat din închisoare

Fostul politician Liviu Dragnea nu se lasă până nu ajunge în libertate. Fostul președinte PSD s-a prezentat din nou în fața judecătorilor pentru a cere eliberarea imediată din închisoare după ce săptămâna trecută magistrații au respins cererea sa.

Fostul lider PSD nu se lasă și spune că este nevinovat și a fost închis pe nedrept. Acesta a fost și motivul pentru care fostul politician și-a mai luat un apărător pe lângă Flavia Teodosiu. Prin urmare Liviu Dragnea este apărat acum și de Corneliu Popescu, fostul avocat al lui Adrian Năstase.

Noul avocat al fostului lider PSD, cerere de recuzare a judecătorului

Noul avocat al lui Liviu Dragnea, Corneliu Popescu, a formulat o cerere de recuzare a judecătorilor legat de dosarul în care este acuzat fostul politician. Actualul apărător susține că judecătorul nu a formulat o cerere de abținere și solicită ca dosarul să fie judecat de un alt magistrat.

De asemenea, Corneliul Popescu mai punctează în cererea de recuzare faptul că cererea de reluare nu are același articol procedural ca și cererea de abținere. Judecătorul a trimis această cerere către președintele Tribunalului București care urmează să o trimită mai departe către un complet competent pentru a judeca cererea de recuzare.

Cererea de eliberare a lui Liviu Dragnea, respinsă săptămâna trecută

În urmă cu o săptămână Curtea Supremă a respins cererea de eliberare imediată a lui Liviu Dragnea din închisoare. Fostul președinte PSD a cerut încă o dată să-i fie anulată sentinţa de 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul DGASPC Teleorman susținând că este nevinovat.

„Eu cred cu tărie că sunt complet nevinovat şi stau de opt luni nevinovat în Penitenciarul Rahova. De aceea nu am plătit prejudiciul, pentru că nu mi s-a părut normal să plătesc pentru o faptă pe care nu am comis-o.

Rămâne la aprecierea dumneavoastră dacă voi sta în continuare nevinovat la închisoare sau dacă veţi dispune eliberarea”, a declarat fostul politician în fața judecătorilor, relatează libertatea.ro.

Fostul lider social-democrat a contestat condamnarea prin două căi extraordinare de atac: contestaţia în anulare şi recursul în casaţie. Pe 10 decembrie 2019 magistraţii au respins contestaţia în anulare, iar recursul s-a judecat marţea trecută, 21 ianuarie 2020. Magistrații au respins săptămâna trecută cererea de eliberare a lui Liviu Dragnea.

 

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles