Liviu Dragnea ar putea ieşi din închisoare! Instanța Supremă judecă marți cererea sa

Bogdan Solomon   
în Stiri de ultima ora
08/12/2019, 11:56
Liviu Dragnea ar putea ieşi din închisoare! Instanța Supremă judecă marți cererea sa
Liviu Dragnea forțează eliberarea din închisoare. Sursa foto: virginradio.ro

Marți, 10 decembrie, este ziua decisivă pentru Liviu Dragnea, care își joacă ultima carte în încercarea de a obține eliberarea din închisoare. La orele 09:00 ale dimineții, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor pronunța asupra cererii de anulare a pedepsei de trei ani și șase luni.

Liviu Dragnea află marți dacă va fi eliberat din închisoare

Aceasta este singura cale națională de atac de care mai poate uza fostul președinte al Partidului Social Democrat pentru a contesta condamnarea primită în dosarul angajărilor fictive de la DGASCP Teleorman. În cazul în care nu va avea câștig de cauză, Dragnea se poate adresa Curții Europene a Drepturilor Omului, însă o decizie a magistraților de la Strasbourg s-ar lăsa așteptată.

La primul termen al procesului, judecătorii ICCJ au amânat verdictul pentru data de 10 decembrie 2019, pe motiv că Liviu Dragnea are nevoie de timp pentru a-și angaja un nou avocat. Potrivit legii, un demers de acest gen trebuie să fie susținut în faţa instanţei, de autorul său direct, sau de avocat. Prin urmare, magistrații au dispus citarea lui Dragnea la locul de deţinere, respectiv la penitenciarul Rahova, astfel că acesta a fost adus la sediul Instanței Supreme.

Liviu Dragnea s-a prezentat la proces cu un look nou. Fostul președinte PSD și-a ras mustața

De altfel, Liviu Dragnea s-a prezentat la Înalta Curte de Casație și Justiție cu un look total diferit față de vremurile în care se afla la putere. Fără celebra sa mustață, fostul președinte PSD  a mers în fața magistraților, iar mai apoi a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor care îl așteptau la ieșirea din sala de judecată.

Pentru ca solicitarea sa să aibă câștig de cauză, fostul lider social-democrat trebuie să dovedească un viciu grav procedural comis de completele de judecată care l-au condamnat, sau să prezinte o probă materială nouă, necunoscută de nicio instanță până la momentul sentinței definitive și care are menirea de a schimba radical optica de decizie a magistraților ce analizează recursul în casație.

Unul dintre magistraţii completului de cinci judecători care trebuia să ia în discuție contestaţia în anulare depusă de Liviu Dragnea în dosarul angajărilor fictive a făcut cerere de abţinere, admisă ulterior de un alt complet al instanței. Olguța Șefu și Floarea Alesu, condamnate definitiv în aceeași speță ce vizează angajările fictive de la DGASPC Teleorman, au depus la rândul lor contestații în anulare.

Admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Andrei Claudiu Rus în dosarul nr. 2671/1/2019 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul de 5 Judecători, P3 – 2019.

Dosarul are ca obiect admisibilitatea în principiu a contestaţiilor în anulare formulate de condamnaţii Dragnea Liviu Nicolae, Şefu Olguţa şi Alesu Floarea împotriva deciziei penale nr. 142 din data de 27 mai 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2401/1/2018.

 Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2019“, se arată pe portalul instanţei supreme în fişa contestaţiei în anulare.

 

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles