Proiectul de Lege privind darea în plată a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiei de Buget din Senat, cu o serie de amendamente, respectiv înlocuirea sintagmei „persoană fizică” cu „consumator” şi prelungirea termenului de notificare de la 15 la 30 de zile, timp în care se suspendă orice plată a debitorului pentru creditul respectiv şi orice acţiune de executare.
n schimb, propunerile Băncii Naţionale a României (BNR) de plafonare a sumei creditului la 150.000 de euro şi condiţia ca debitorul să aibă un grad de îndatorare mai mare de 65% au fost respinse. De asemenea, a fost respins şi amendamentul depus de iniţiatorul Legii, deputatul Daniel Zamfir, care prevedea ca persoanele care au fost executate silit deja, dar au rămas cu datorii la bancă, să le fie şterse aceste datorii.
Deputatul Daniel Zamfir susţine că introducerea unor plafoane pentru aplicarea legii ar reprezenta o discriminare şi ar lăsa loc la intepretări din partea băncilor. „Propun să renunţăm la pragul de 65% ca să nu vină băncile să susţină că ai 62,3% gradul de îndatorare şi nu te mai încadrezi. Să limităm abuzurile băncilor!”, a spus Zamfir.
În plus, el susţine că nu este vorba de o lege cu caracter social, ci de una cu caracter economic, pentru protecţia consumatorilor. „Noi am gândit această lege pentru a împărţi riscul între client şi bancă. Este o lege pentru a proteja consumatorul împotriva abuzurilor băncilor. Toţi cei care au luat credite, şi mă refer la clienţii a 9 bănci, au fost abuzaţi. Ceea ce s-a speculat, cum că de acele credite ar fi urmat să profite samsarii imobiliari, s-a rezolvat. Am exclus profesioniştii de la aplicarea legii şi cred că am lămurit cea mai mare problemă lansată public”, a adăugat iniţiatorul Legii.
La rândul său, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a declarat că pragurile sunt necesare pentru că o astfel de lege trebuie să îi ajute pe cei care au cu adevărat nevoie, nu pe cei care s-au îndatorat pentru terenuri, mai multe case sau dezvoltări imobiliare. „Orice prag este subiectiv, inclusiv pragul de la Prima Casă. Parlamentul poate stabili că trebuie ajutaţi cei cu credite de un milion de euro, dar Statul Român poate stabili cine merită ajutat şi cine e suficient de prosper pentru a fi ajutat!”, a subliniat reprezentantul BNR.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
În plus, Banca Centrală a propus, în cazul creditelor Prima Casă, să se menţină garanţia statului, pentru că altfel programul nu mai poate continua. „Dacă se doreşte menţinerea programului, garanţia statului trebuie să rămână irevocabilă”, a mai spus Olteanu.
Această propunere nu a fost discutată, însă, în Comisia de Buget, dar a fost transmisă Comisiei de fond.
De asemenea, BNR a propus ca în lege să fie introdusă o prevedere pentru clienţii din viitor ca aceştia să poată opta pentru un avans mai mic, dar cu condiţia să renunţe la „darea în plată” însă şi această propunere a fost respinsă.
Proiectul urmează să fie discutat în cadrul Comisiei Juridice, unde propunerile de modificare pot fi reluate. După ce va trece de Senat, proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, for decizional.
Sursă: www.romaniatv.net