Camera Deputaţilor a adoptat marţi, cu o singură abţinere, Legea de combatere a ambroziei”, după ce la sfârşitul lunii octombrie 2017, aceeasi lege trecuse şi de Senat, în unanimitate.
Legea prevede că proprietarii sau deţinătorii de terenuri au obligaţia să-şi întreţină terenurile prin cosire, smulgere, erbicidare şi alte lucrări specifice în scopul distrugerii buruienii şi prevenirii răspândirii acesteia.
Legea Ambroziei a fost votată! Sunt amenzi de până la 5 mii de lei
Cei care nu îndeplinesc această obligaţie vor primi un avertisment scris care va conţine un termen de conformare, care dacă nu e respectat, va fi urmat de sancţiune. Amenzile sunt de la 750 lei la 5.000 lei pentru persoane fizice şi de la 5.000 lei la 20.000 lei pentru persoane juridice.
Iniţiatorul legii, deputatul PNL de Oradea, Florica Cherecheş a propus amenzi mai mari, însă nu i-au fost acceptate de colegii parlamentari aflaţi la Putere.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!