Frumoasa prezentatoare a știrilor de la PRO TV, Lavinia Petrea, a vorbit despre pandemia de coronavirus și cum i-a făcut față până acum.
Lavinia Petrea, despre cum a făcut și face față pandemiei
Mamă a trei copii, femei extrem de puternică în aparență, Lavinia s-a confruntat cu multe probleme în tot acest timp. Chiar dacă nu i-a fost ușor, a ridicat capul sus și a făcut tot posibilul să depășească cu bine situația.
Vedeta a povestit într-un interviu pentru revista Viva! că cele două luni de criză și-au pus destul de mult amprenta asupra vieții sale.
„Este pentru prima dată de când îi avem pe toți cei trei copii și nu primim ajutor de niciun fel pentru atâta vreme. Părinții mei nu au trecut de pragul de 65 de ani, dar pentru protecția lor și a noastră am considerat că e mai bine să nu mai intrăm în contact în această perioadă. Socrii mei, care și ei erau foarte prezenți fizic în viața noastră, sunt mai în vârstă și trebuie să-i protejăm”, a mărturisit prezentatoarea tv.
„Nu a fost foarte ușor să ne adaptăm”
Cei trei copii pe care îi are blondina ar fi mers în mod normal la grădiniță, însă cum acestea sunt închise de mai bine de două luni, realizatoarea a trebuit să se gândească la noi soluții pentru cei mici.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Nu a fost foarte ușor să ne adaptăm mai ales că, pe lângă îngrijirea copiilor, sunt atâtea lucruri de făcut, dar acum chiar suntem bine”, a completat Petrea.
„Cheia a fost organizarea și un program stabilit pentru copii. Aici mă ajută și faptul că Mathias și Klara fac grădiniță online. Ei știu că au o treabă de punctat care le face și plăcere, mai ales lui Mathias, iar apoi au o mareee poftă de joacă”, a adăugat optimistă știrista de la PRO.