Klaus Iohannis trimite la reexaminare în Parlament legea „Dai casa băncii şi scapi de datorii”

Ionuţ Cataramă   
în Hotnews
18/12/2015, 00:07
Klaus Iohannis trimite la reexaminare în Parlament legea „Dai casa băncii şi scapi de datorii”

Preşedintele Klaus Ioahnnis a decis să trimită la reexaminare legea „Dai casa băncii şi scapi de datorii”, anunţă Realitatea Tv potrivit unor surse, întrucât de pe urma legii ar urma să profite marii rechini imobiliari. Reamintim că pe 25 noiembrie, Parlamentul a adoptat legea prin care datornicii care nu-şi mai pot plăti creditele pot retunra casa băncii, scăpând de datorii, întrucât baca nu mai pune sechestru pe alte bunuri. 233 de deputaţi au votat pentru şi unul impotrivă. De câştigat ar avea atât debitorii, cât şi băncile, spuneau iniţiatorii proiectului.

După ce legea a fost adoptată de Parlament, reprezentanţii Băncii Naţionale au spus că vor contesta legea la Curtea Constituţională pentru că băncile riscă falimentul.

Iniţiatorul legii, Daniel Zamfir, deputat PNL

Legea este iniţiată de deputatul PNL, Daniel Zamfir, şi prevede ca, în cazul în care nu mai poţi plăti creditul, îi returnezi băncii casa şi creditul se stinge.

Proiectul Legii dării în plata cu efect liberatoriu, este scris de avocatul şi profesorul de drept Gheorghe Piperea, iniţiat în Parlament de deputatul Daniel Zamfir si semnat de alti 155 de deputati din toate partidele politice.

Legea prevede ca datornicii ale căror locuinţe au fost ipotecate şi sunt executate silit să renunţe de bunăvoie la acestea şi să scape astfel, definitiv, de întreaga datorie către bancă.

Ce nemulţumiri are preşedintele

Potrivit surselor citate, şeful statului este de acord de principiu cu această lege, dar consideră că nu este formulată foarte corect din punct de vedere al tehnicii legislative. Potrivit analizei făcute la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, în actul normativ adoptat de Parlament există termeni definiţi diferit pe parcursul legii, textul acesteia făcând, totodată, foarte multe derogări de la Codul civil.

Ce scrie în proiectul de lege

„Prezentul proiect de lege, care transpune si prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European, şi a Consiliului, îşi propune să creeze un mecanism prin intermediul căruia predarea de către debitor creditorului a imobilului aflat în proprietatea sa, ca urmare a acordării de către acesta din urmă a unui credit, săstingă integral obligaţia debitorului. Darea în plată reprezintă o soluţie echitabilă atât pentru debitor, cât şi pentru creditor care, la momentul acordării creditului, a apreciat că imobilul adus ca garanţie acoperă valoarea acordată”, se arată în expunerea de motive a legii.

Şefii BNR, audiaţi în Parlament

Surse parlamentare au declarat pentru MEDIAFAX că PNL a decis să solicite Birourilor Permanente reunite ale celor două Camere convocarea unei şedinţe a comisiilor de buget şi juridică pentru a fi audiaţi şefii Băncii Naţionale. Conducerea BNR ar urma să vină cu mai multe detalii asupra acestei legi, iniţiate de liberalul Daniel Zamfir. Audierile vor fi decise după ce preşedintele Iohannis va transmite solicitarea de reexaminare către Parlament. Având în vedere apropierea vacanţei de iarnă a Parlamentului, discutarea reexaminării, precum şi audierea conducerii BNR, ar urma să aibă loc abia la începutul anului viitor.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×