Președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen, efectuează în perioada 14-17 octombrie, o vizită de stat în Italia, ocazie cu care Prima Doamnă a uimit cu rochiile pe care le-a purtat în prima zi a șederii în Peninsulă. Luni, șeful statului a avut o întrevedere cu reprezentanții Episcopiei Române din Italia, dar și cu cei ai mai multor culte religioase cum ar fi ortodox, greco-catolic şi romano-catolic.
Într-un comunicat oficial postat pe site-ul Administrației Prezidențiale, se arată că șeful statului dorește să încurajeze comunicarea între cultele religioase și actele de binefacere de la acest nivel. De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat rolul reprezentanților Bisericii Ortodoxe peste hotare în sprijinirea românilor aflați departe de țară.
Klaus Iohannis și soția sa Carmen au vizitat Roma și s-au întâlnit cu românii de aici
În contextul celebrării centenarului de la înființarea României Moderne, Klaus Iohannis le- vorbit înaltelor fețe bisericești, dar și oamenilor cu care s-a întâlnit, despre importanța instituțiilor pe care le reprezintă.
”Președintele României a transmis, totodată, aprecieri pentru contribuția cultelor religioase la activitățile filantropice și de sprijin social ale asociațiilor și fundaţiilor religioase desfășurate atât în România, cât și în sprijinul românilor din Italia care sunt în situații dificile.”, se explică în comunicat.
Carmen Iohannis a purtat ținute roz, la Roma
Prima Doamnă a României a ales să poarte la Roma două rochii în culori pastelate. Prima, cea pe care a îmbrăcat-o la întâlnirea cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe de la Roma, are un aer foarte tineresc și vaporos. Este concepută ca având o parte din voal care dublează materialul roz de pe dedesubt, este până deasupra genunchiului și a fost asortată cu o pereche de sandale în aceleași nuanțe.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rochia pe care a îmbrăcat-o la întâlnirea cu românii adunați în jurul Columnei lui Traian, care a fost iluminată în culorile drapelului României, a fost în aceeași tentă de roz, de această dată fără voal, simplă, tot până deasupra genunchiului. Cert este că prezența lui Carmen Iohannis la Roma nu a rămas neobservată…