Klaus Iohannis a participate la o şedinţă solemnă în Parlament cu ocazia Zilei Naţionale a României. Preşedintele reales a avut un mesaj puternic pentru românii din ţară şi din Diaspora:
Klaus Iohannis, mesaj pentru Diaspora
„Avem datoria de a le păstra memoria vie tuturor acestor eroi şi de a ne angaja ferm că nu vom mai permite niciodată ca drepturile şi libertăţile să fie încălcate. Trecutul nostru este unul al contrastelor, figuri emblematice au jucat un rol fundamental în drepturile românilor.
Avem o moştenire dureroasă, dictatura care a distrus democraţia şi călcarea în picioare a oamenilor, politici criminale, tortură şi foarte multă suferinţă. Faptele de vitejie ale înaintaşilor, jertfa de pe câmpurile de luptă, forţa cu care s-a opus regimurilor criminale trebuie să ne fie modele şi să ne ghideze toate acţiunile pentru binele ţării noastre. Atrocităţile petrecute în timpul regimului comunist trebuie să fie o lecţie importantă. Libertatea şi drepturile omului sunt cele mai de preţ lucruri pe care le avem. Orice atac la adresa demnităţii umane şi a statului de drept pot deschide noi abuzuri. Cele trei decenii de la Revoluţie au însemnat 30 de ani de tranziţie anevoiasă.
Patriarhul Daniel, prezent la şedinţă
Lăsăm în urmă un an electoral încărcat. Marele câtig al acestui an este că românii, prin votul lor, au spus clar şi răspicat că vor o Românie europeană, o ţară prosperă, cu o justiţie independentă, cu o clasă politică aflată în slujba cetăşenil0r, prin alegeirle la referednum, als curtinul european şi prezidenţiale. Diaspora noastră rămâne puternică în viaţa societăţii româneşti. Acest devotament faţă de ţară trebuie recunoscut şi în mod instituţional, de exemplu, porin sporirea numărului a reprezentanţilor legitimi ai românilor de peste hotare. La mulţi ani, România, la mulţi ani, români”, a spus preşedintele Klaus Iohannis.
Invitaţi la acest eveniment sunt mai mulţi foşti şefi de stat, Margareta, Custodele Coroanei. Daniel, patriarhul BOR, reşedinţii Curţii Constituţionale, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Academiei Române, Curţii de Conturi, Consiliului legislativ, uvernatorul Băncii Naţionale a României, Avocatul Poporului, primarul general al Capitalei, directorii SRI, SIE, SPP şi STS, membri ai Guvernului.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere