Președintele Klaus Iohannis a făcut primele declarații după ce a picat Guvernul, în urma moțiunii de cenzură care a avut loc astăzi. Reamintim că guvernul a fost demis cu 238 de voturi în Parlamentul României, iar moțiunea a fost votată inclusiv de aleși social-democrați.
Klaus Iohannis vrea anticipate
Președintele a spus că e nevoie, mai mult decât oricând, de organizarea alegerilor anticipate, pentru ca românii să își exprime clar dorința și anume ce partide vor să guverneze. Pentru asta, spune șeful statului, este nevoie de consens politic între toate formațiunile care se află acum în Parlamentul României.
„Astăzi a câștigat România. Votul românilor dat pe 26 mai a fost, iată, întru totul și pe deplin respectat. Căderea guvernului PSD este rezultatul firesc. Succesul moțiunii confirmă un proces care a început cu ceva vreme în urmă, odată cu votul de la referendum și europarlamentare. Felicit Partidul Național Liberal pentru inițiativa acestei moțiuni și pentru efortul parlamentarilor de a găsi susținere și sprijin”, a declarat Iohannis astăzi.

Iohannis: „Voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar”
„Felicit totodată și celelalte partide de opoziție care au pus umărul la îndepărtarea acestui guvern pesedist eșuat și derutat. Românii au cerut să nu se producă îndepărtarea țării noastre de UE. Am reușit să blocăm dezastrul PSD. Este un semn de maturitate politică pentru că orice zi cu guvernul Dăncilă a însemnat încă o zi pierdută. Voi convoca partidele parlamentare la prima rundă de consultări mâine de la ora 11:00 pentru că avem urgentă nevoie de un nou guvern. Voi propune o soluție de Executiv cu un mandat foarte clar”, a mai spus președintele astăzi.
Iohannis spune că deși e o mare reușită trecerea moțiunii, bătălia cu PSD nu s-a încheiat aici. Acesta a făcut apel la români și anume să iasă într-un număr cât mai mare la vot la viitoare alegeri, locale și parlamentare.
- Klaus Iohannis, discurs în Parlament! Se împlinesc 30 de ani de la Revoluție
- Gabriela Firea, atac la fosta conducere PSD: ”Mi se pare o perioadă lungă și ușor nestatutară”
- Eugen Teodorovici îi face mincinoși pe membrii Guvernului Orban! ”Guvernul PNL minte bugetarii când spune că vor creşte salariile”
- Lia Olguța Vasilescu se va lupta ca PNL să nu crească vârsta de pensionare, chiar dacă premierul a spus deja că este un ”fake news”