Judecătorii cer mai multe măsuri împotriva coronavirusului, după cazul care a avut loc joi la Tribunalul București

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
08/03/2020, 18:09
Judecătorii cer mai multe măsuri împotriva coronavirusului, după cazul care a avut loc joi la Tribunalul București
Judecătorii cer mai multe măsuri împotriva coronavirusului *foto: rfi.ro

Joi la Tribunalul București a avut loc un caz scandalos, care a băgat panică în toată instituția. Un deținut suspect de coronavirus a ajuns în fața judecătorilor din pricina unei lipse totale de comunicare între autorități. La trei zile după acest caz, Forumul Judecătorilor din România a trimis un comunicat către Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și tuturor instanțelor judecătorești să adopte urgent măsuri pentru prevenirea răspândirii infecțiilor respiratorii cauzate de COVID19.

Judecătorii arată starea precară în care își desfășoară activitatea, propice răspândirii coronavirusului

Astfel, în contextul în care noul coronavirus COVID-19 se răspândește foarte repede la nivelul întregii Uniuni Europene, judecătorii cer ca și în România să fie realizate măsuri cât mai urgent.

Aceștia arată și situația actuală, în care sălile de judecată, unde pot intra concomitent și peste 100 de persoane, ce pot rămâne în bănci ore întregi, dar și arhivele, registraturile sau holurile instanțelor constituie spații care favorizează neîndoielnic răspândirea COVID-19.

„În vederea asigurării sănătății justițiabililor, avocaților etc., dar și a sănătății și securității în muncă a personalului instanțelor, luarea efectivă a unor măsuri ample nu mai poate fi întârziată, iar un set minimal de reguli aplicabile pentru toate instanțele de judecată, cu caracter temporar, este absolut necesar”.

Ce măsuri vor judecătorii pentru a combate răspândirea coronavirusului în instanțe

Astfel, sursa citată prezintă și ma multe măsuri pentru prevenirea unei pandemii de coronavirus:

– plasarea unor recipiente cu dezinfectant specific la intrarea în sediile instanțelor, pentru utilizarea lor de toate persoanele care intră în incinte, sub supravegherea jandarmilor
– dezinfectarea sălilor de judecată și a tuturor încăperilor de mai multe ori pe zi
– interzicerea accesului în clădiri a persoanelor care prezintă anumite simptome (febră, tuse sau dificultăți de respirație etc.), cu avizul unui medic, precum și a persoanelor care au călătorit în zonele cunoscute cu număr mare de persoane infectate
– restrângerea programului cu publicul în instanțe, suspendarea unor ședințe de judecată și amânarea dosarelor care nu sunt urgente,
– fixarea unor intervale orare ori a accesului etapizat al părților ori publicului în sălile de ședință ori la alte compartimente ale instanțelor, cu respectarea dispozițiilor legale, pentru a evita supraîncărcarea instanțelor
– asigurarea unor spații suficiente între persoanele prezente, furnizarea de măști de protecție de unică folosință și a accesului la produse dezinfectate pentru personalul din compartimentele care lucrează cu publicul sau cu dosarele, magistrați, avocați etc.
– transmiterea și primirea actelor preponderent în formă electronică
_ evitarea prezenței neesențiale a avocaților sau a justițiabililor, a studenților aflați în practică, auditorilor de justiție etc.

„Toate aceste măsuri cu caracter temporar sunt pe deplin funcționale și în alte state ale Uniunii Europene și sunt destinate diminuării răspândirii unei boli contagioase ce reprezintă un pericol pentru sănătatea ori securitatea publică a întregului continent, toate statele având o serie de obligații în acest sens”, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×