Jandarmeria Română a reacționat după mesajul controversat transmis de Mihai Dide. Protestatarul Mihai Dide a reușit să creeze controverse în mediul online, iar mesajul său plin de ură a ajuns la urechile colegilor jandarmeriței, care a murit spulberată pe o trecere de pietoni.
Mihai Dide a postat pe pagina sa de socializare un mesaj prin care se înțelegea că se bucură de moartea tinerei jandarmerițe, care a fost spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împingea căruciorul fetiței sale în vârstă de un an și jumătate.
„Nu-mi doresc să insist cu postări, și-așa momentul este copleșitor. Un om a murit și din păcate nu mai este nimic de făcut, poate doar să reflectăm de 100 de ori atunci când investim cu încrederea noastră pe cineva sau chiar îi finanțăm derapajele disimulate în acțiuni civice. În urmă cu câteva luni își exprima aceeași satisfacție bolnavă la aflarea veștii că un tată, tot jandarm, a murit într-un accident stupid. Am scris și atunci, însă ura nu a dispărut, dimpotrivă…”, a scris Marius Militaru, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.
Jandarmeria Română, reacție după mesajul lui Mihai Dide
După ce Mihai Dide s-a arătat bucuros că femeia-jandarm a murit călcată de o mașină pe trecerea de pietoni, reprezentanții Jandarmeriei Române au ieșit la un post de televiziune și au răspuns mesajului teribil postat pe o rețea de socializare de protestatarul Dide.
„One more down! Du-te după Giani”, a scris Dide miercuri, distribuind știrea.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Șoferul de 26 de ani, care circula cu mare viteză, a curmat viața jandarmeriței. Copila de un an și jumătate a jandarmeriței se află în aceste momente în comă. După reacțiile negative apărute la postarea sa, dar și în presă, Mihai Dide „lovește” din nou: „Postarea cu moartea acelei femei este despre voi, nu despre mine. Este despre cei care nu sunt pe teren, sunt in tribune si țipă la jucători cum să joace, din tribune este simplu. Am știut de la început că este o idee proastă, nu știu exact de ce am postat. Dar, cand după primele 2 minute au început să curgă comentariile am decis să văd unde duce chestia asta”, a spus protestatarul.