Iulia Vântur a devenit una dintre cele mai iubite artiste din India. Iubita lui Salman Khan şi-a început cariera de peste graniţă ca actriţă, iar acum a devenit şi cântăreaţă.
Iulia Vântur, ţinută spectaculoasă la un concert
Concertele sale sunt un real succes şi la spectacolele pe care le susţine vin o mulţime de oameni din toată lumea.
Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată? Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române! Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURIIulia Vântur a devenit un brand de mare succes şi la ultimul spectacol pe care l-a avut a ales o ţinută răvăşitoare, inspirată din Jennifer Lopez.
Iubita lui Salman Khan a ales un body nergu, cu sclipici, la care a încălţat o pereche de cizme înalte, la fel ca idolul său, J Lo (vezi imaginile în galeria FOTO).
Fotografiile apărute apoi în spaţiul virtual au fost extrem de apreciate iar unul dintre fani chiar i-a făcut o propunere mai îndrăzneaţă. „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”, i-a transmis acesta. Fără să primească, însă, vreun răspuns de la vedetă.
- Ilie Năstase, viață amoroasă zbuciumată! Câte soții a avut fostul mare tenismen român
- Ana Morodan a fost deconspirată! Ce obicei bizar are „Contesa Digitală”
- La asta sigur nu te-ai fi așteptat! Un papagal latră laolaltă cu câinii pentru a proteja casa stăpânului VIDEO
- Mihaela Rădulescu le răspunde subtil celor care o critică: „Câtă energie consumăm judecând”
- Loteria online te face miliardar. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Iulia Vântur: „Sunt recunoscătoare”
Iubita lui Salman Khan a povestit despre cum s-a acomodat la început cu viaţa de artist în India şi cum a fost adoptată de cei de la Bollywood: “Bollywood-ul este foarte colorat, plin de energie, sunete și voie buna.
Mi-a plăcut să lucrez cu omenii din acea industrie, pentru că sunt foarte dedicați, pasionați de ceea ce fac, creativi și maleabili. Își fac munca din tot sufletul, cu placere și trăiesc clipa la maximum, iau ce e mai bun din ea.
A fost o experiență foarte frumoasă pentru mine pe care am savurat-o din plin, din care am învățat mai bine “bucuria momentului”.
Sunt recunoscătoare că am avut șansa să lucrez cu oameni de calitate, profesioniști, foarte buni în ceea ce fac”, povestea Iulia Vântur pentru perfecte.ro.