Iulia Vântur a povestit despre cum s-a decis să își ia rolul în serios și să devină cântăreaţă! Vedeta a acceptat să vorbească cu cei de la Okmagazine.ro, după un turneu în Statele Unite și o vacanță superbă în Bali.
Iulia Vântur, despre cum a devenit cântăreaţă!
„Propunerea a venit din partea lui Mika Singh, cel cu care am fost în turneu în Statele Unite, un artist foarte iubit în India, cu care am lansat deja trei piese. A fost o adevărată experienţă, pentru că o lună de zile am străbătut America în lung şi-n lat.
Am avut nouă concerte în multe oraşe, printre care Los Angeles, New Jersey, San Francisco şi Dallas. Prima săptămână a fost un adevărat tur de forţă, am avut patru concerte consecutiv, în oraşe diferite.
Iubita lui Salman Khan a făcut dezvăluiri: “Mi-au trebuit doi ani ”
Nu prea am dormit în ultima lună şi jumătate, însă am strâns amintiri pentru o viaţă. De ce în hindi? Pentru că deja am început o carieră în muzică, în hindi, la Bollywood. Cumva simt că muzica m-a ales ea pe mine şi sunt foarte fericită să o am în viaţa mea”, a spus Iulia Vântur
Iulia Vântur a mărturisit și câteva secrete despre noua ei meserie. „Sincer, mi-au trebuit doi ani ca să mă conving, să accept noua postură şi să încetez să mă judec. După doi ani, cineva apropiat, cu experienţă, mi-a spus „ai fost înzestrată cu un talent, nu-l irosi“.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Atunci am decis să muncesc şi mai mult, să-mi dovedesc mie, în primul rând, că merit muzica. Am luat lecţii de muzică clasică indiană, mă antrenez cu un vocal coach din Anglia, fac aproape zilnic vocalize, antrenament.
E cea mai bună terapie! Orele de muzică îmi aduc o bucurie enormă, uit de toate, sunt absorbită acolo. Să dansezi şi să cânţi live nu e uşor deloc, trebuie să ai condiţie fizică şi vocală impecabile, pe care le obţii prin foarte multă practică şi prin antrenament susţinut”, a mai spus Vântur
Vântur a explicat cum îmbină actoria cu muzica. „Nu se exclud una pe cealaltă. După turneul din Statele Unite, voi începe pregătirile pentru două filme noi, dar mai am piese de lansat. Va trebui să mă întorc şi în Londra, să termin filmările pentru serialul de acţiune.
Sunt planuri multe, dar atât de frumoase! Nu am avut niciun plan în India, nu am avut o echipă care să facă strategii, nu am planuri pentru Hollywood. Toate s-au întâmplat firesc, natural, pentru că aşa a fost să fie. Probabil aşa a trebuit să fie parcursul meu, însă viaţa mea se desfăşoară în lumea asta”, a adăugat Iulia Vântur