Piticii de grădină se numără printre cele mai populare obiecte decorative din toate timpurile, însă puțină lume le cunoaște istoria de-a dreptul fascinantă. Aceștia datează încă din Evul Mediu, când oamenii credeau că astfel de creaturi trăiesc printre ei, făcându-și veacul mai ales în subteran. Mai mult decât atât, în literatură, frații Grimm, autorii unor povești adorate de generații întregi de copii au introdus pentru prima dată așa-numiții gnomi.
Află întreaga istorie a piticilor de grădină. Cine i-a inventat
Considerați de mulți drept decorațiuni kitsch, piticii de grădină au fost creați pentru prima oară în mod artistic de sculptorul german Phillip Griebel, cu mai bine de 150 de ani în urmă, din teracotă. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, piticii de grădină au fost interziși temporar în Republica Democrată Germană, aflată sub ocupație sovietică, însă acest lucru nu le-a putut împiedica ascensiunea și renumele de talisman norocos în grădini. De-a lungul timpului, piticii din material ceramic au cucerit Europa, dar și Statele Unite ale Americii, în zilele noastre fiind produși cu precădere în țări precum Cehia și Polonia.
De altfel, oamenii i-au îndrăgit atât de tare, încât au hotărât să introducă Ziua Internațională a Piticilor de Grădină, marcată pentru prima dată pe 21 iunie 2007, în peste 12 state din întreaga lume. Cei mai mulți pitici de grădină sunt bărbați bărboși, semnul distinctiv fiind pipa pe care o fumează tacticos. Mulți grădinări evită să amestece în grădină pitici de origine diferită, cu forme și haine diferite, explicând, în glumă, bineînțeles, că piticii prea diferiți nu vor reuși să se înțeleagă între ei și atunci grădina va avea de suferit.
Cum îți poți decora grădina cu acești pitici simpatici
Dacă te-am convins și vrei ca acești pitici simpatici să înfrumusețeze grădina ta, trebuie să știi că aceste statuete nu stau pur și simplu în grădină, ci din contră, chiar sunt destul de active, desfășurând diverse „activități”.
Spre exemplu, unele țin în mână o stropitoare sau dorm printre roșii și fasole, iar altele chiar fac baie în mijlocul grădinii. În momentul decorării grădinii cu acești mici omuleți, așază-i în locuri cât mai neobișnuite. În felul acesta oaspeții ar putea găsi un pitic într-un hamac, unul trăgând cu ochiul din spatele unui copac, sau pur și simplu stând pe o piatră și citind ultimele aventuri sau basme.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17