Intrarea Maicii Domnului în Biserică. În ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, copiii din satele de odinioară puneau crenguţe de măr în vase cu apă. Ţinute la lumină şi căldură, ele ajungeau să înmugurească şi să înflorească, iar în noaptea Noului An slujeau drept sorcove.
Acesta este, de altminteri, motivul pentru care colindele româneşti vorbesc, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ-mărgăritar. Şi jordiţa Sfântului Nicolae era, odinioară, tot de măr. Se credea că, dacă aceea înflorea până de Naşterea Domnului, sfântul a mijlocit pentru iertarea păcatelor posesorului crenguţei.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, ocazie bună pentru previziuni meteorologice
Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată o zi a luminii, când credincioşii se roagă ca aceasta să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu biruie nici ea asupra vieţii. În 21 noiembrie, creştinii aprind lumânări pentru dragii lor dispăruţi, în credinţa că, astfel, ei vor avea drum luminat prin lumea de dincolo.
Tot acum, în bătrâni se făceau previziuni meteorologice. Se crede că, dacă în ziua sărbătorii este soare şi senin, vara viitoare va fi una secetoasă şi uscată. Norii de pe cer, la data praznicului, prevesteau molime, iar ninsoarea – o iarnă geroasă. În vechime, românii dădeau pomeni, însoţite de câte o lumânare aprinsă, de sufletul copiilor morţi nebotezaţi şi al rudelor care s-au săvârşit din viaţă fără feştilă la căpătâi. Şi mai credeau bunicii şi străbunicii noştri că, în această zi de mare sărbătoare creştinească, se deschid cerurile, iar cei cu sufletul curat pot pricepe graiul animalelor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică, se cere ca oamenii învrăjbiţi să se împace şi să-şi ceară iertare, pentru ca Postul Crăciunului să le fie întru zidire şi înduhovnicire. În popor, oamenii făceau la această dată apă de leac punând vase pline în dreptul sfintelor icoane şi aprinzând câte o lumânare.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii pentru spor şi sănătate
În popor, Vovidenia, ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică, este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce „ceea ce se face văzută”. În tradiţia populară, în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor.
Se spune că aşa cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna. Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este asociată cu metafora Luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea.
Sinaxarul din Minei spune: „Intrarea în Biserica legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea, fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înaintemergătoare a marii şi înfricoşătoarei taine a Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu”.