ING, una dintre cele mai cunoscute bănci care activează pe teritoriul țării noastre, își surprinde clienții cu o serie de schimbări majore. Mai precis, unitatea bancară are în plan extinderea serviciilor digitale și dezvoltarea facilităților disponibile pe telefoanele mobile.
ING se extinde în segmentul digital
Potrivit reprezentanților sucursalei de la București, îmbunătățirile anunțate pentru perioada următoare au ca scop reducerea utilizării numerarului în tranzacţii, astfel încât aceasta să determine o creștere a ratei de adopţie a cardului bancar. Totodată, ING își propune ca în viitorul nu foarte îndepărtat să devină o „bancă digitală”, motiv pentru care le propune clienților săi o serie de aplicații destinate operațiunilor bancare.
„Noi mergem foarte mult către telefon, telefonul trebuie să fie banca ta. Noi ne dorim să vedem clienţii că folosesc Apple Pay sau ING Pay. În viitor ne dorim ca plasticul, bancotele să fie folosite cât mai puţin sau deloc. Toate eforturile noastre merg înspre a deveni acea bancă digitală pe mobil pentru clienţii noştri”, a explicat Alina Iacomi, Tribe Lead Digital al ING.
Clienții ING vor putea retrage bani fără card
Mai mult decât atât, începând cu data de 15 decembrie 2019, clienții ING vor putea retrage numerar de la orice ATM, fără a mai fi nevoie de cardul bancar. Noul serviciu presupune generarea unui cod prin Home Bank și va fi comisionat cu 5 lei pe tranzacție, doar pentru cei care nu au venituri recurente (n.r. nu primesc lunar în cont cel puţin 700 de lei). Trebuie știut, însă, că se vor putea retrage maximum 500 de lei pe zi sau maximum 10.000 de lei pe lună.
Lista de comisioane va suferi la rândul său modificări importante, după cum anunță reprezentanții băncii. Astfel, pentru transferurile interbancare în euro prin Home Bank comisionul este 0 sau 5 lei pentru cei cărora nu le intră lunar în cont banii de salarii, pensii sau chirii, faţă de 0,15%, minimum 50 de lei anterior. De asemenea, în cazul retragerilor de numerar din străinătate, comisionul rămâne 0 pentru cei cu venituri recurente şi scade de la 18 lei la 5 lei pentru cei cu venituri nerecurente.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17