Caz tulburător la spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași, acolo unde o infirmieră a fost prinsă în timpul programului în timp ce avea o alcoolemie de 3,43 mg/l!
Colegii femeii au spus că nu era prima dată când femeia mirosea puternic a alcool, dar cifra pe care au depistat-o oficialii spitalului ar fi trebuit să o trimită de mult pe femeie în comă alcoolică.
Reacția șefilor de la Spitalul Sfântul Spiridon după ce o infirmieră a avut o alcoolemie uriașă
Managerul spitalului ieșean, Ioan Bârliba, a vorbit despre cele întâmplate: „Doamna avea manifestări specifice unui om care a consumat alcool. Am avut o discuţie scurtă, am încercat cumva, ea s-a speriat, am mers către UPU. Iniţial nu a vrut să meargă, am convins-o uşor, cu vorbă bună.
I s-a luat alcoolemia, am rămas stupefiat şi eu, văzând cifra respectivă, care era peste trei. Era dintr-un sat mărginaş municipiului Iaşi, nu putea sa plece la ora aia. Se făcuse ora 19. Am oprit-o la spital, în grija medicului de gardă”, a declarat plin de uimire managerul Spitalului Sfântul Spiridon.
Alcoolemia infirmierei trebuia să o trimită de mult în comă alcoolică
Femeia este în vârstă de 47 de ani și avea o alcoolemie de 3,43 mg/l alcool pur în sânge. Conform studiilor, la o alcoolemie de peste 3 mg/l alcool pur în sânge se poate intra în comă alcoolică!
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Plouă cu bonusuri la Betano: 50 lei pariu gratuit, 100+400 rotiri gratuite și bonus de bun venit 100% până la 500 lei
Managerul spitalului a cerut o anchetă a comisiei de disciplină, iar până la finalizarea verificărilor infirmiera va lucra doar în timpul zilei, sub supraveghere.
„Am primit referat de la medicul de gardă privind conduita infirmierei și am organizat întocmirea comisiei de disciplină care va decide ce sancțiuni va primi aceasta. Nu tolerez sub nicio formă angajați în stare de ebrietate în timpul programului”, a adăugat managerul spitalului.