Giganţii producători de smartphone şi alte componente încep să fie daţi în judecată, după ce s-a aflat că îşi programeaza produsele să se deterioreze în timp! Producătorul de smartphone-uri Apple şi producătorul de imprimante Epson sunt daţi în judecată în Franţa pentru că au accelerat procesul de îmbătrânire a produselor lor pentru a stimula cererea, relatează Reuters.
O asociaţie a consumatorilor din Franţa, numită „HOP, care susţine campania „Opriţi Uzura Planificată”, a înregistrat plângeri în justiţie împotriva celor două companii. HOP a anunţat că miercuri a înregistrat o plângere împotriva Apple, scrie news.ro.
Încep procesele împotriva Apple, după ce compania a recunoscut că programează telefoanele să se strice
Totodată, un procuror a început luna trecută o investigaţie împotriva Epson, a declarat joi o sursă apropiată situaţiei. Investigaţia a fost declanşată în urma unei reclamaţii făcute în septembrie de HOP la un tribunal din Nanterre, o suburbie a Parisului.
Laetitia Vasseur, co-fondatoare a asociaţiei HOP, a declarat că obiectivul ambelor plângeri este de a fi aplicată legea care protejează consumatorii în Franţa, care a fost modificată în 2015 pentru a include noţiunea de uzură planificată. Apple are deja procese în Statele Unite, în care compania este acuzată că a fraudat utilizatorii de iPhone-uri prin încetinirea funcţionării dispozitivelor fără să îi informeze, pentru a compensa performanţele slabe ale bateriilor.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5570 de lei în a doua zi de Crăciun!
Procesele au survenit după ce Apple a anunţat săptămâna trecută că actualizările sistemului de operare iOS pentru iPhone 6, iPhone 6s, iPhone SE şi iPhone 7 au inclus, începând de anul trecut, o funcţie care reduce energia bateriilor care sunt reci, vechi sau descărcate.
Telefoanele fără această ajustare se vor închide brusc ca măsură de precauţie, pentru a preveni arderea componentelor, potrivit Apple. Conform legislaţiei franceze, companiile riscă amenzi de până la 5% din vânzările anuale pentru scurtarea deliberată a duratei de funcţionare a produselor pentru stimularea cererii de înlocuire a acestora.
Un purtător de cuvânt al Epson France a spus că grupul respinge acuzaţiile făcute de asociaţia HOP şi colaborează cu autorităţile, calitatea produselor fiind de o mare importantă pentru companie. Reprezentanţii Apple France nu au putut fi contactaţi imediat pentru comentarii.