Incendiu la casa Laurei Lavric! Imobilul a ars din temelii

Raluca Ogaru  
înStiri de ultima ora
23/09/2018, 10:11
Incendiu la casa Laurei Lavric! Imobilul a ars din temeliiGALERIE FOTO
Cantareata Laura Lavric a primit vestea ca la casa ei din Suceava a izbucnit un incendiu puternic, in noaptea de sambata spre duminica

Un incendiu puternic a ars din temelii casa părintească a Laurei Lavric, din județul Suceava. Imobilul a ars o noapte întreagă, iar cauza izbucnirii flăcărilor este necunoscută. Casa se afla în localitatea suceveană Costișa, iar artista de muzică populară nu locuia acolo. Tragedia s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar acum la fața locului se fac cercetări pentru a se afla de la ce a pornit totul.

UPDATE: Pompierii au stabilit că încendiul a pornit de la un scurtcircuit. În prezent, se efectuează cercetări amănunțite la locul producerii incendiului.

Vrei să citești acasă, în siguranță, TAIFASURI, revista ta preferată?Abonează te ACUM doar la oficiile Poștei Române!Surprize + CD urile preferate doar pentru ABONAŢII TAIFASURI

Incendiu puternic la casa Laurei Lavric. Imagini impresionante

Incendiul puternic a pornit la casa Laurei Lavric de la Suceava. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, Alin Găleată, a explicat că la fața locului s-au deplasat 7 autospeciale, pentru a interveni în lichidarea incendiului. Casa se află în satul Costișa din comuna suceveană Frătăuții Noi. Este vorba despre o moștenire pe care Laura Lavric o are de la mama sa.

„La sosirea echipajelor, ardeau generalizat construcţiile din gospodărie, corp comun, majoritatea din lemn, cu pericol de propagare la două locuinţe învecinate. Au ars casa de locuit pe o suprafaţă de 80 de metri pătraţi, o magazie de lemne pe 20 de metri pătraţi, un depozit de furaje şi un adăpost de animale pe câte 30 de metri pătraţi fiecare. Au mai ars circa două tone lemn de foc, patru tone de furaje şi bunuri casnice”, a spus Alin Găleată, reprezentantul ISU Suceava.

Laura Lavric a moștenit de la mama sa casa care a ars în incendiul din noaptea de sâmbătă spre duminică
Laura Lavric a moștenit de la mama sa casa care a ars în incendiul din noaptea de sâmbătă spre duminică

Cauza incendiului de la casa Laurei Lavric: un scurtcircuit

Se pare că incendiul a izbucnit din cauza unui cablu electric defect, care era instalat în magazia de lemne a gospodăriei. Din fericire, nu stă nimeni în această locație. Laura Lavric a aflat de incendiu de la televizor.

”Am dat drumul la televizor, nu este plăcut. Mama mi-a făcut testament mie și lui Victor, fiul meu. Nu mi-as fi dorit să văd asemenea imagini. Ce pot să spun acum. Am sunat la vecini, plângeau. Noroc că nu a bătut vântul că era nenorocire. O să mă duc acasă să văd ce s-a întâmplat. Eu mai merg la cimitir la părinții mei. Mi-aș fi dorit să văd casa aceea veche. Pentru mine este o nenorocire sufletească.”, a declarat în direct Laura Lavric.

Te-ar mai putea interesa și:
    Închide ×