Un incendiu puternic a izbucnit la un apartament al unui bloc din București, în sectorul 3. Focul a pornit s-a extins la o altă locuință cu repeziciune, conform martorilor, scrie observator.tv. Mai multe echipaje ale ISU București-Ilfov au ajuns la fața locului pentru stingerea flăcărilor.
Incendiu într-un bloc din București, în sectorul 3
Intervenția a fost una dificilă pentru pompieri, căci flăcările nu afectează doar apartamentul de unde a pornit incendiul. Nu se cunosc deocamdată cauzele producerii focului și nici dacă în cele două apartamente se afla cineva în momentul izbucnirii flăcărilor. Cele mai multe astfel de incendii se produc, de obicei, din cauza emisiilor de gaze ori de la instalațiile de electrificare improvizate.
Conform experților de la ISU, cauza incendiului este de obicei o sumă a mai multor factori. Specialiștii pornesc ancheta de la sursa de aprindere a focului și continuă cu mijlocul care a produs aprinderea, primul material inflamabil care s-a aprins, iar apoi se analizează împrejurările care au favorizat extinderea focului.
În cazul unui incendiu, recomandarea celor de la ISU este să apelați la 112, ca primă măsură dacă nu ați reușit să stingeți singuri focul, iar flăcările se extind rapid și violent. Totuși, cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență au câteva recomandări pentru cei care se confruntă cu astfel de evenimente neplăcute până la sosirea pompierilor.
Recomandările ISU în caz de incendiu:
„Așteptați confirmarea apelului și gândiți-vă că glumele vă vor afecta considerabil bugetul familiei; dacă pentru salvarea unor persoane trebuie să treceți prin încăperi incendiate, puneți pe cap o pătură umedă; deschideți cu prudență ușile, deoarece afluxul rapid de aer, provoacă creșterea rapidă a flăcărilor; prin încăperile cu fum dens deplasați-vă târâs sau aplecați”, sunt o parte a recomandărilor ISU.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
„Strigați victimile (copiii de regulă se ascund sub paturi, în dulapuri etc.) găsiți-i și salvați-i; dacă vi se aprinde îmbrăcămintea nu fugiți, culcați-vă pe pământ și rostogoliți-vă; asupra persoanelor cărora li s-a aprins îmbrăcămintea, puneți o pătură sau orice altceva care-i pot acoperi etanș; în cazul stingerii incendiului folosiți stîngătoare, apă, nisip, pământ etc.”, sunt alte câteva recomandări esențiale în caz de incendiu.