Potrivit legislației fiscale, orice român care avea în proprietate o clădire pe 31 decembrie 2019 este obligat să plătească în acest an un impozit, arată avocatnet.ro. Prima tranșă din 2020 a impozitelor pe clădiri rezidențiale, nerezidențiale sau mixte trebuie plătită până la 31 martie.
Cei care se grăbesc însă să plătească tot impozitul pe 2020 până la sfârșitul lunii martie vor beneficia, ca în fiecare an, de o reducere de până la 10% a impozitului.
Până când trebuie să plătești impozitul pe clădiri în 2020
Codul fiscal ne indică faptul că impozitul pe clădiri se plătește în funcție de destinație și nu în funcție de calitatea proprietarului. Astfel, una se plătește pentru clădirile rezidențiale, cele strict de locuit, iar alta se plătește pentru cele nerezidențiale, folosite în scop economic, ca sediile firmelor sau persoanelor fizice autorizate, spațiile comerciale, cabinetele individuale etc.
Există și o a treia situație, în care un apartament, spre exemplu, servește atât ca locuință, cât și ca sediu social, caz în care vorbim de o clădire cu destinație mixtă.
Impozitul pe clădiri poate fi achitat în două tranșe egale la direcțiile de taxe și impozite ale primăriilor, iar termenele de plată sunt 31 martie și 30 septembrie. Cei care se grăbesc să plătească ambele tranșe până pe 31 martie pot primi o reducere de până la 10% din totalul de plată.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ia-ți prima de meci de la MaxBet! Bonus de bun venit 3 în 1: 1000 lei sport + 444 rotiri gratuite + 50 lei la loterii
Cum se calculează impozitul pentru clădirile rezidențiale
Sursa citată arată că pentru clădirile rezidenţiale şi clădirile-anexă, deținute de persoane fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,08%-0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii. Cota impozitului pe clădiri se stabileşte prin hotărâre a consiliului local.
Valoarea impozabilă a clădirii se determină prin înmulţirea suprafeţei construite desfăşurate a acesteia, exprimată în metri pătraţi, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp din tabelul prevăzut de Codul fiscal.
De asemenea, valoarea impozabilă se ajustează în funcţie de rangul localităţii şi zona în care este amplasată clădirea, prin înmulţirea cu un coeficient de corecţie.
Important de precizat este că proprietarul nu are nimic de depus la Fisc pentru plata impozitului, nicio declarație specială. Acesta nu trebuie decât să meargă și să plătească impozitul până la scadență.