ICCJ a decis începerea procesului în care sunt judecați Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, și fostul procuror Mircea Negulescu

Adrian Ilie   
în Stiri de ultima ora
02/03/2020, 14:42
ICCJ a decis începerea procesului în care sunt judecați Lucian Onea, fostul șef al DNA Ploiești, și fostul procuror Mircea Negulescu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, luni, începerea judecării pe fond a dosarului în care sunt inculpați fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi fostul procuror Mircea Negulescu petru represiune nedreaptă și cercetare abuzivă, transmite Agerpres.

Instanța a respins o serie de cereri și excepții pe care cei doi acuzați le-au ridicat, ei constestând legalitatea rechizitoriului și a probelor strânse de căte Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

Lucian Onea și Mircea Negulescu pot contesta decizia instanței.

SIIJ i-a trimis în judecată pe cei doi în iulie 2019. pe care i-a acuzat de represiune nedreaptă și cercetare abuzivă, persoana vătămată în dosar fiind fostul deputat Sebastian Ghiță.

Procurorii Secției speciale susține că Onea și Negulescu l-au determinat pe fostul deputat Vlad Cosma să facă un denunț în numele unei persoane imaginare și să întocmească o listă cu cetățeni român fictivi care ar fi locuit în Republica Moldova cu scopul de a proba o infracțiune de corupere a electoratului pe care ar fi comis-o Ghiță.

”În rechizitoriu, se mai reţine că inculpatul Onea Lucian Gabriel, în calitate de procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, în mod repetat, împreună cu inculpatul Negulescu Mircea, în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în perioada aprilie – mai 2015, l-au determinat pe martorul denunţător să contrafacă, prin exercitarea de constrângeri, un denunţ şi tabele în format electronic conţinând nume de persoane din Republica Moldova care ar aparţine unor cetăţeni români imaginari”, susțin procurorii SIIJ.

Lui Onea i se impută faptul că a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru corupție electorală împotriva unei persoane pe care o știa ca nevinovată. Tot fostul șef al DNA Ploiești este acuzat că ar fi făcut presiuni asupra unui martor denunțător pentru obținerea de probe false.

 

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×