Horoscopul zilei de joi, 12 martie, nu vine, din păcate, cu vești foarte bune pentru tine, mai ales dacă ne gândim la sfera profesională. Îți lipsește buna dispoziție și ai o atitudine nepotrivită la locul de muncă, mai ales în relația cu șefii. Fii foarte atent, pentru că riști să stârnești conflicte pe care nu vei mai putea apoi să le aplanezi.
FANATIK îți aduce horoscopul zilei de joi, 12 martie
În plus, dacă ești născut în zodia Gemeni, trebuie să ai mare grijă cum alegi să îți gestionezi bugetul în această zi, pentru că tentațiile apar la fiecare pas. Vrei să te îmbogățești și știm că toate ideile de afaceri sună bine la început, dar gândește-te la problemele pe care le-ai putea avea dacă proiectul tău dă greș. Nu arunca cu bani în stânga și în dreapta doar pentru că unii te îndrumă în această direcție.
Berbec
Afacerile tale trec printr-un punct sensibil, când chiar ai putea comite o infracțiune cu speranța că nu va lăsa urme. Nu te lăsa păcălit de perspective amăgitoare dacă dorești să nu îți strici imaginea. Pe de o parte, cineva are interesul să te atragă într-o cursă promițând marea cu sarea și ești pe cale să-l crezi, iar, pe de altă parte, este posibil să încerci să păcălești pe cineva cu vorbe meșteșugite pentru a-l atrage într-o afacere, dar din care, la urma urmei, ai putea avea de câștigat, nu însă, pe cele mai corecte căi. Dacă cinstea este mai presus de câștig, te va mustra conștiința!
Taur
Te încearcă mânia persecuției, ai impresia că toată lumea s-a aliat împotriva ta și nimic nu îți iese așa cum îți dorești. Ceva lipsește, ai un gol în suflet care, momentan, nu poate fi înlocuit cu nimic. Îți este dor de ceva ce îți inspira cândva încredere și siguranță, dar l-ai pierdut sau ți s-a luat pe nedrept și este normal să suferi. Nu are rost să regreți și nici să vezi în jur doar motive de nefericire, pentru că ai putea rata lucruri noi care pot compensa această pierdere. Însă, dacă-l iei pe „nu” în brațe la nesfârșit, este greu de crezut că poți observa și ceva bun în preajmă.
Gemeni
Fii cu mare băgare de seamă la bugetul propriu, pentru că azi îți trece un mare pericol prin cale. Numai prudența caracteristică te poate ține departe de eventualele urmări nedorite, deci rezistă oricărei ispite care îți face cu ochiul. Chiar dacă te atrage vreo afacere ce promite multe câștiguri sau dacă vrei să achiziționezi un obiect de care consideri că ai mare nevoie și în acest sens te lași convins de tentație, cu certitudine, vei risca să rămâi fără o sumă de bani ce se va dovedi a fi foarte necesară în altă direcție. Nu intra în banii puși deoparte cu alt scop și încearcă să ții banii la saltea, pentru că riști să trece de la plus la minus într-o clipă.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- 301 rotiri gratuite la 20 Dazzling Hot, fără depunere pe Superbet
Rac
Ești tras în prea multe părți și, când încerci să satisfaci atâtea planuri simultan, riști să scapi din vedere detalii importante și să generezi gafe. Chiar dacă vei încerca să eviți efectele propriilor neglijențe cu un dram de umor, totuși va veni un moment când vei fi copleșit de atâtea chestiuni pe cap și vei începe să uiți, să greșești, să sari peste aspecte importante. Ar fi mai bine să alegi, din toate câte ai pe lista de urgențe, un singur plan asupra căruia să te concentrezi, dar probabil șefii și colaboratorii îți aruncă prea multe pe umeri și nu-i poți refuza, ceea ce te obligă să iei mai mult decât poți duce.
Leu
Te afli în fața unui sens nou, interesant, dinamic, stimulativ, și abia aștepți să-i dai startul să ajungi mai repede la scopul suprem. Lucrurile pot evolua repede și bine, datorită acestui tonus pozitiv care te cuprinde. Atâta timp cât crezi cu tărie în șansele tale de a atinge succesul, nimic nu te poate opri, ci vei descoperi de fiecare dată resursele necesare pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus. Speră, cere, țintește sus, ridică ștacheta la cote înalte, pentru că poți ajunge acolo! Ambiția te dezvoltă din ce în ce mai mult cu fiecare succes pe care îl culegi pe parcurs și, întrucât vezi că se poate, îndrăznește și mai mult!
Fecioară
Se apropie un eveniment ce îți ridică tensiunea, dar te motivează din ce în ce mai mult. Sună promițător ceea ce urmează să se întâmple, abia aștepți să devină mai repede realitate, și profită de fiecare moment care te mai desparte pentru a te pregăti ireproșabil pentru orice va fi! Cât timp ești susținut de cineva în care ai mare încredere, care este un exemplu demn de urmat sau un motor de energie ce te obligă să nu reduci ritmul de a ajunge spre ceea ce ți-ai propus, totul va merge foarte bine. Cu prietenul potrivit alături, care te completează, îmbărbătează și te susține necontenit, ești capabil de adevărate minuni.
Balanță
Se anunță o zi frumoasă, în care bucuria, buna dispoziție, distracția vor fi la ele acasă. Înconjoară-te de oameni veseli și optimiști care te vor atrage în bucuria lor, într-o acțiune colectivă de-a dreptul amuzantă. A lucra într-o atmosferă atât de destinsă, de luminoasă și distractivă, va fi în beneficiul rezultatelor finale. O glumă bună, un ton jucăuș și o relație tonică de prietenie vor sta la baza unui succes de zile mari de care fiecare va beneficia în felul său. În asemenea anturaj vesel, este posibil să fie loc și de gesturi de iubire!
Scorpion
Ai mare grijă la tonul jucăuș pe care îl abordezi azi, pentru că nu se potrivește chiar în orice situație. Unii ar putea fi deranjați de o glumă deplasată, chiar dacă ți se pare bună, pentru că pot fi într-o perioadă mai proastă și toate s-ar putea să-i irite. Glumește cu perdea, alege-ți cu atenție cuvintele și replicile, sau mai bine zis evită să faci poante pe seama supărării altuia, pentru că nu are chef să facă acum haz de necaz. Îi poți ridica moralul, dar găsește cele mai potrivite cuvinte în situația de față ca nu cumva replica ta să-l întristeze și mai mult.
Săgetător
Ai ajuns la finalul unei acțiuni și trebuie să te confrunți cu o judecată atentă. Chiar dacă nu e tonul pe care l-ai fi așteptat, ceea ce auzi este binemeritat și îți va fi folos. Ca atare, nu privi analiza la care ești supus ca pe un atac la persoană, ci ca pe o reflectare sinceră și justă a faptelor tale. Verdictul pe care îl vei primi la final va fi unul cât se poate de corect și care va sta la baza etapelor următoare din planurile începute. În consecință, nu fugii de această analiză la rece pentru a repara la timp ceea ce nu este bine și pentru a te liniști.
Capricorn
Ceea ce ar fi trebuit să fie un ajutor salvator, se va dovedi a fi, mai degrabă, o mare complicație, semn că uneori nu este bine să te bazezi pe alții, pentru că ei pot încurca și mai mult lucrurile. Ar fi de preferat să te descurci singur în orice situație, pentru că unii nu sunt atât de pricepuți pe cât se laudă. Posezi mai multe talente decât ai putea crede, iar ce întreprinzi pe cont propriu este de calitate, pe când, dacă depinzi de alții, riști să bați pasul pe loc și, mai apoi, să repari ceea ce strică aceștia. Nu solicita sau nu aștepta sprijin de la alte persoane, pentru că nu ai nevoie de așa ceva!
Vărsător
Azi primești o veste care te cam întristează, deoarece are la bază un neadevăr. Cineva are de suferit de pe urma unei decizii defavorabile venite de sus, poate chiar cu tentă oficială, și suferi alături de cel înfrânt de un verdict. Nu stă în puterea ta să-l ajuți să îndrepte lucrurile, ci ajunge doar să-i ridici moralul ca să depășească șocul inițial. Uneori, justiția nu este chiar atât de justă cum ar trebui să fie, ci se mai câștigă victorii și pe suferința altora, și e normal să fii revoltat alături de cel care are astăzi de pierdut din pricina altora nu la fel de corecți.
Pești
Familia te înconjoară cu multă căldură și încredere, pentru că așteaptă de la tine un anumit gest. Trebuie să-ți iei inima în dinți și să dai startul unei acțiuni de care vor beneficia toți ai casei, dar greul deciziei îți cade pe umeri. Totuși, bucuria cu care te privesc ceilalți și stimulentele sincere care vin din partea lor sunt exact sursa de energie pozitivă de care ai nevoie pentru a analiza situația limpede și corect și, apoi, pentru a lua decizia cea bună, ce va lucra în avantajul tuturor celor dragi. Dacă ai vedea din partea lor rezerve, nu ai mai avea același curaj.