BERBEC
Stările interioare prin care treci sunt destul de amestecate. Când ai chef de viaţă, când îţi trece. Sau ba râzi, ba plângi. Ar fi minunat dacă ai reuşi să te retragi din cotidian şi să te gândeşti în tihnă şi în taină la sufletul tău. Sunt momente pasagere, însă organismul tău are nevoie de linişte şi pace. Chiar dacă nu vei reuşi să rezolvi tot ce ţi-ai propus, mai este şi mâine o zi.
TAUR
O zi interesantă ce vizează prietenii. Chiar dacă sfaturile sau îndemnurile lor nu sunt pe placul tău, la o analiză profundă vei constata că îţi sunt de folos. Cheful tău de distracţii sau amor, poate fi estompat de cei din jur. Visează la iubiri deosebite, dar nu spune nimănui. Nu te obosi prea mult, întrucât sănătatea este vulnerabilă. Orice problemă se iveşte discută cu membrii familiei.
GEMENI
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
Te preocupă, în mod special, cariera şi imaginea ta în societate. Familia te susţine în acest sens, fapt pentru care este indicat să asculţi părearea ei. Este o perioadă favorabilă să-ţi redecorezi sau să-ţi înfrumuseţezi locuinţa și mediul în care lucrezi. Chiar dacă apar situaţii mai puţin plăcute în sfera socio-profesională, nu renunţa, mergi înainte pentru că se vor contura şi rezultatele dorite.
RAC
Ai în suflet şi în gând o mulţime de dorinţe: rafinarea sufletului, călătoriile în locuri îndepărtate şi deosebite sau studiile pe termen lung. Ar fi de mare folos astazi să petreci câteva momente într-un locaș sfânt, într-un parc sau lecturând o carte cu subiect spiritual. Până la realizarea călătoriilor lungi, mulţumeşte-te cu cele scurte. Vor fi o adevărată încântare.
LEU
Misterul şi cercetările spirituale îţi dau târcoale toată ziua. Nu că ai avea timp pentru asta, dar parcă ceva te îndeamnă să fii mai atent la tot ce este neconvenţional sau ascuns. Chestiunile financiare sau legate de moşteniri sunt pe aproape. Poţi primi cadouri sau recompense băneşti mult aşteptate. Totuşi, atenţie la tot ce vine spre tine. Necunoscutul este înşelător.
FECIOARĂ
Relaţiile parteneriale sunt în plină efervescenţă. Notele de mister vor fi prezente în toate tipurile de relaţii. Cu forţa şi şarmul ce te însoţesc întreaga zi vei reuşi să depăşeşti cu brio orice situaţie ivită. Finanţele şi chestiunile legate de bani te nemulţumesc, dar vor veni şi vremuri mai bune. Fii atent şi la sănătatea ta. Trebuie alternată munca cu relaxarea.
Horoscop 10 mai. Săgetătorul este nostalgic
BALANȚĂ
Activităţile de la locul de muncă sunt în prim planul atenţiei. Parcă acum nu vrei sa auzi nimic altceva, ce te-ar putea abate de la lucru. Din umbră primeşti multă susţinere în acest sens. Eşti serios, poate chiar sobru, dar emani un farmec aparte. Sănătatea este precară, iar organismul tău resimte elanul datorat muncii. Atenţie la relaţiile parteneriale! Chiar ai prieteni deosebiţi.
SCORPION
Amorul, cheful de distracţii şi aventuri te urmăreşte toată ziua. E adevărat că nu prea ai timp pentru astea, dar găseşti tu o portiţă. Copiii sunt şi ei pe aproape. Recomandabil este să-ţi asculţi sufletul şi să îi oferi un strop de distracţie, deoarece chiar are nevoie. Prietenii te susţin în acest sens şi îţi pot oferi momente minunate. La serviciu, situaţia nu este roză, dar o poți face.
SĂGETĂTOR
Casa, locul natal şi părinţii sunt temele principale ale zilei. Nostalgia copilăriei îşi va face simţită prezenţa. Va trebui să te împarţi între activităţile sociale şi cele casnice. Dar, la sfârşitul zilei vei fi mulţumit de ceea ce ai realizat. Comunicarea este îngreunată, fapt pentru care este bine să exersezi pe tot parcursul zilei proverbul, tăcerea e de aur, iar reuşita este garantată în tăcere.
CAPRICORN
Este posibil să tot călătoresti pe distanțe scurte. Nu te prea încântă ideea, dar vei găsi şi partea frumoasă a lucrurilor. Vrei să îţi exprimi punctul de vedere, să spui tot ce ai pe suflet, dar astrele te sfătuiesc să taci. Pentru îndulcirea zilei se recomandă meditaţia în locuri sfinte, plimbările în aer liber sau alcătuirea planurilor de călătorii îndepărtate și studii socio-profesionale.
VĂRSĂTOR
Aspectele financiare şi chestiunile legate de bani îţi ocupă întreaga zi. Este posibil să primeşti cadouri sau recompense băneşti. Din umbră, divinitatea îţi dă o mână de ajutor. Atenţie la toate informaţiile legate de bani sau de moşteniri! Relaţiile parteneriale sunt excelente, chiar dacă tu nu dai importanţă acestui lucru. Astăzi nu comunici prea bine, deci tăcerea este indicată.
PEȘTI
Eşti vedetă astăzi. Debordezi de energie, ai mult şarm, dar şi accente misterioase, ce te fac irezistibil. În relaţiile parteneriale etalezi un adevărat talent artistic. Noroc că totul este trecător, că altfel celelalte Semne zodiacale nu ar mai avea loc de tine. La locul de muncă ai parte de situaţii inedite și aducătoare de noutăți. Atenţie la sănătate: chiar sunt probleme ascunse!