Producătorul hollywoodian Jerry Weintraub, care a finanţat între altele şi seria de filme „Ocean’s Eleven” şi a reprezentat artişti de calibrul lui Frank Sinatra, a murit la vârsta de 77 de ani. Weintraub, care şi-a încheiat cariera la studiourile Warner Bros, a murit în urma unei crize cardiace în Santa Barbara, California, a precizat, luni, purtătoarea sa de cuvânt, Michelle Bega, citată de Agerpres.
Fostul preşedinte al Warner Bros, Bob Daly, i-a adus un frumos omagiu: „Jerry era un tip grozav, o persoană cu totul specială. Oamenii ca el sunt foarte puţini, păcat că a plecat dintre noi. L-am cunoscut pe vremea când era un simplu agent la William Morris, înainte de a o întâlni pe (soţia) Jane (Morgan). A avut o carieră îndelungată şi a lucrat până în ziua în ultima zi. Jerry va rămâne mereu în amintirile noastre”.
George Clooney, care a jucat în „Ocean’s Eleven”, precum şi fostul preşedinte american George H.W.Bush au fost printre primii care i-au adus omagiu lui Weintraub, din a cărui filmografie am putea menţiona, de exemplu, seria „Karate Kid”.
Protagonistul din „Karate Kid”, actorul Ralph Macchio a afirmat la aflarea veştii: „Spre marea mea durere, prietenul meu şi fostul producător Jerry Weintraub a murit subit. A fost un om iubit şi admirat. Dumnezeu să-l binecuvânteze şi să-l odihnească în pace”.
Ultimul film la a cărui producţie lucra Weintraub este un remake după „Tarzan”, cu Alexander Skarsgaard, Christoph Waltz şi Samuel L.Jackson în rolurile principale.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
Sursa: realitatea.net