Asia nu a scăpat de coronavirus. Kong Kong a impus carantina parțială pentru populație după ce numărul de cazuri confirmate a crescut din nou.
Cum era de așteptat, asiaticii se vor confrunta în scurt timp cu „al doilea val” al pandemiei.
Măsuri dure luate de hong Kong
Conform Ziarului Financiar, liderul Carrie Lam a anunțat înăsprirea măsurilor începând de luni, 23 martie. Astfel, muzeele și terenurile de sport vor fi închise din nou în timp ce oamenii vor munci de acasă, inclusiv angajații din sectorul public.
Școlile vor rămâne și ele închise, iar examenele au fost amânate pentru cel puțin o lună, conform Kevin Yeung, secretarului pentru Educație.
„Epidemia adusă de cazurile importate este chiar mai severă şi mai greu de gestionat, în comparaţie cu orice alt moment din ultimele două luni, aducând un risc mai ridicat de a duce la transmitere comunitară”, a anunțat Carrie Lam.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Ponturi pariuri Poli Iași – FCSB (23.12.2024). Cine încheie 2024 bine?
În Hong Kong s-au înregistrat 273 de cazuri și 4 decese, majoritatea fiind persoane sosite din alte țări. Mai mult, o măsură extrem de importantă luată de asiatici va fi testarea tuturor persoanelor în vârstă, chiar și cele asimptomatice.
China nu e nici ea sigură că a scăpat de coronavirus. Cei de la care a pornit pandemia au reușit performanța, prin măsuri extrem de dure, să oprească răspândirea bolii, însă în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 41 de noi cazuri.
Coreea de Sud, țară care a făcut peste 250.000 de teste, a înregistrat și ea 147 de cazuri noi în ultimele 24 de ore. Semn că teoria celui de-al doilea val este pe cât se poate de reală. Cel mai probabil, coronavirus va continua să facă victime până în momentul în care oamenii de știință vor inventa un vaccin.
- 17 cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate în Hong Kong în ultimele 24 de ore