Guvernul României a publicat bugetul pe 2019, iar suma se ridică la nivelul de aproape 50 de miliarde de lei, reprezentând un procent de 4,62% din PIB.
Conform cifrelor publicate de Guvern, PIB va atinge cotaţii de peste 1.022.500 le şi se va înregistra în acelaşi timp şi o creştere economică de 5,5%. Redăm documentul oficial, emis de Guvern:
Guvernul a publicat bugetul pe 2019
„În anul 2019 deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,55% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,57% din PIB, cu încadrare în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
În anul 2017 România se situa pe locul 5 printre statele membre UE cu cel mai scăzut nivel de îndatorare, cu o valoare a datoriei publice în PIB de 35,1%, semnificativ sub nivelul înregistrat la nivelul zonei Euro (88,9% din PIB) și Uniunii Europene (83,2% din PIB ).
Nivelul estimat al datoriei guvernamentale brute pentru sfârşitul anului 2018 este de 34,9 % din PIB, iar pe termen mediu (2019 – 2021) se va situa sub 40% din PIB, nivel net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht .
Pentru anul 2019 se estimează un nivel al datoriei guvernamentale brute de 35,3%.♦Veniturile bugetului general consolidat proiectate pentru 2019 sunt estimate la 341,4 miliarde de lei, respectiv 33,4% din PIB. Cele mai mari venituri sunt înregistrate la contribuțiile de asigurări sociale, 11,5%, TVA, 6,8 %, accize 3%, impozit pe salarii și pe venit 2,3 % din PIB.
Cheltuielile bugetului general consolidat pentru anul 2019 sunt estimate la 367,5 miliarde lei, ceea ce reprezintă 35,9% din PIB.
Principalele obiective ale bugetului pe anul 2019 sunt:
Susținerea investițiilor publice – prin alocarea a 46,8 miliarde lei, reprezentând aproximativ 4,57% din PIB.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Principalele cheltuieli asigurate de la bugetul de stat pe anul 2019 vizează:
– Programul Național de Dezvoltare Locală : 2,5 miliarde lei;
– Programul de interes public și social derulat de Compania Națională de Investitii : 1,1 miliarde lei
– investiții ale operatorilor din industria de apărare 0,2 miliarde lei;
– investiții în infrastructura de transport : 5,6 miliarde lei, din care 4,1 miliarde de lei aferente proiectelor finanțate din fonduri europene
– investiții în domeniul apelor : 0,4 milioane lei.
Sanătatea – suma alocată acestui domeniu, a fost majorată cu cca. 5 miliarde faţă de 2018, ceea ce înseamnă o creștere de 12% (exclusiv subvenția de echilibrare), atât în bugetul Ministerului Sănătăţii cât şi cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. S-au alocat 1,18 miliarde lei pentru aparatură, investiții și echipamente în spitale, în special pentru achițizia de incubatoare și ecografe și 305,3 milioane lei din împrumutul acordat de BIRD achiziției de echipamente de screening, RMN, pentru radioterapie.
Educație – s-au alocat suplimentar de la bugetul de stat, comparativ cu anul 2018, cca. 9,8 miliarde lei, reprezentând o majorare de 47%, pentru acoperirea creșterilor salariale, pentru investiţii (2 miliarde lei) – pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene în vederea modernizării procesului de predare-învăţare cu ajutorul tehnologiilor informaţiilor şi comunicării, prin dotarea şcolilor cu table interactive.
De asemenea, sunt alocate 1,1 miliarde lei pentru implementarea unui nou program prin care sunt asigurate de rechizite pentru copii din învătâmăntul preuniversitar.
În bugetul pentru anul 2019 a fost prevăzută alocarea de 2% din PIB pentru aparare, conform angajamentelor asumate față de partenerii din NATO.
Au fost asigurate sumele necesare pentru majorarea cu 15% a pensiilor începând cu luna septembrie 2019 – ceea ce reprezintă o suplimentare cu 6,5 miliarde lei a Bugetului asigurărilor sociale de stat.
În bugetul asigurărilor sociale de stat viramentele către sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II) sunt de 8,6 miliarde de lei”.