Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să aprobe modificarea structurii de programe a Europa FM pe perioada verii, din grila postului de radio urmând să iasă emisiunea „La radio cu Andreea Esca” şi „România în direct”, cu Moise Guran.
CNA a analizat, joi, o solicitare a societăţii Europe Developpement International – R SA de modificare a structurii de programe a Europa FM, în perioada 1 iulie – 30 august.
Astfel, potrivit unei adrese remise Consiliului de societatea care deţine Europa FM, în timpul verii, acest post de radio va avea un program adaptat perioadei estivale. „Nota predominantă a programelor va fi dată de divertisment şi muzică, ponderea buletinelor informative rămânând neschimbată, cu un procent semnificativ de informaţii ce vor fi oferite permanent de către realizatorii programelor”, se spune în adresa transmisă CNA.
În ceea ce priveşte modificările apărute în grilă, acestea vizează emisiunea „România în direct”, cu Moise Guran, difuzată de luni până joi, între orele 13.15 şi 14.00, care va fi înlocuită cu emisiunea „Cea mai bună muzică din ’80 până azi”, dar şi emisiunea „Avocatul diavolului”, cu Moise Guran şi Vlad Petreanu, difuzată vinerea, între orele 13.15 şi 14.00, care va fi înlocuită, de asemenea, cu „Cea mai bună muzică din ’80 până azi”.
Şi emisiunea „Videoradio”, difuzată sâmbăta, între orele 11.00 şi 12.00, va fi înlocuită cu emisiunea „Cea mai bună muzică din ’80 până azi”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Cu aceeaşi emisiune muzicală vor fi înlocuite şi emisiunile „La radio cu Andreea Esca”, difuzată sâmbăta, între orele 12.00 şi 13.00, şi „Lumea Europa FM”, difuzată duminca, între 11.00 şi 12.00.
sursa: realitatea.net