O grevă de amploare a început la CFR, în rândul celor care trebuie să asigure mentenanța trenurilor. Angajații din depourile CFR sunt de trei zile în grevă, însă azi numărul celor care protestează a crescut în mai multe locuri din țară.
UPDATE, 10:01 Angajații din 12 depouri au intrat în grevă.
„Contractul de mentenanță a expirat în decembrie 2019, iar CFR Călători nu a mai dorit să semneze contractul cu SCRL. Ăsta este motivul protestului. Salariații SCRL, un număr de 1.500 de angajați, sunt înscriși la masa credală și au drepturi restante de recuperat. Falimentarea SCRL (n.r.: care a intrat în insolvență) este intenționată și ar împiedica angajații să își recupereze drepturile salariale” – Ghiță Nicolae, liderul sindicatului SCRL, la Digi 24 (Societatea Comercială de Reparații Locomotive)
ADVERTISEMENT
Grevă la CFR: 19 trenuri anulate
Astfel că, 19 trenuri au fost anulate și sunt afectate mai multe rute, din diferite locuri ale țării. Protestează angajații CFR din Satu Mare, București, Galați, Buzău și Maramureș, printre alții.
19 trenuri au fost anulate din cauza acestei greve. E important de precizat că trenurile nu pot circula pe șine fără mentenanța care trebuie făcută din trei în trei zile.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Antonia îți aduce 777 rotiri gratuite la Betano! Garantat, fără depunere
Angajații se plâng că au fost transferați și le-ar fi tăiate salariile
Angajații ar fi nemulțumiți pentru că angajații depourilor ar urma să fie transferați către CFR și le-ar fi tăiate salariile, scrie știripesurse.ro.
Pe internet au apărut reacții diverse, oamenii fiind extrem de revoltați de situație. Unii spun că angajații aflați în grevă au salarii frumoase degeaba.
„Dar nici să stai în depou, pe salarii frumoase si locomotivele si vagoanele iau foc in timpul mersului. Armata de sefi, care „muncesc” la căile ferate, ar trebui trimisi (pe banii lor) sa lucreze la căile ferate din Canada, măcar trei luni, inainte de a fi instalați in funcții. Sa vadă si ei cum se lucrează intr-o companie de stat”, este unul dintre comentarii.
Pe pagina oficială de Facebook a companiei CFR Călători nu a fost transmisă, deocamdată, nicio informare cu referire la anularea trenurilor.
1.300 de oameni care se ocupă de mentenanța locomotivelor au intrat în grevă pentru că CFR Călători ar fi refuzat să încheie noi contracte de mentenanță cu compania la care aceștia lucrează. Asta ar însemna, așa cum am mai precizat mai sus, că odată transferați la CFR, salariile celor care lucrează în depouri ar putea suferi modificări substanțiale.