Așteptarea a luat sfârșit. Sezonul final al serialului fenomen Game of Thrones este aproape de lansare. În noaptea de duminică spre luni. Fanii din înreaga lume așteaptă cu nerăbdare să afle ce se va întâmpla cu personajele lor preferate.
Urmărește live stream online primul episod al sezonului 8 din game of Thrones, pe HBO și HBO GO
Au mai rămas doar două zile până când HBO va da startul ultimului sezon al celui mai urmărit serial. Cei mai nerăbdători dintre fanii români vor fi nevoiți să facă noapte albă, întrucât premiera sezonului 8 din Urzeala Tronurilor va avea loc luni, 15 aprilie, de la ora 04:00.
Dacă nu reușești să te trezești atât de devreme, nu-ți face griji. HBO va redifuza episodul tot luni, cu începere de la ora 20:00. De asemenea, sezonul care aduce deznodământul poveștii va fi disponibil și pe HBO Go, platforma de streaming a celebrului canal TV.
Ce spune Kit Harrington despre finalul serialului Game of Thrones
În așteptarea debutului sezonului cu numărul opt care va pune punct poveștii ce a ținut cu sufletul la gură fanii din întreaga lume, întrebarea care stă pe buzele tuturor este legată de cel care va reuși să urce pe tron în deznodământul serialului.
Secretul asupra finalului Game of Thrones pare din ce în ce mai greu de suportat. Cel puțin pentru Kit Harrington, interpretul lui John Snow, cel mai iubit personaj din serial, care a decis să împărtășească această taină cu un prieten, pe motiv că nu mai putea suporta această „povară”.
- Cum arăta Corina Caragea la primul jurnal din carieră la Pro TV. Au trecut 17 ani de atunci
- Cum a ajuns Mircea Bravo un vlogger de succes. E surprinzător ce studii are
- Oana Roman se apără după ce a fost acuzată că a cerut produse gratis de la Cristina Bâtlan: „Îmi permit să-i cer ce vreau eu”
- De ce a lipsit Mario Fresh la festivitatea de absolvire a Alexiei Eram. Ce mesaj i-a transmis artistul
- Câștigăm 5.000 de lei cu SuperLiga! Biletul etapei 17
„Intensitatea de a termina ceva de genul asta şi de a nu putea spune nimănui este foarte grea. A fost prea mult, aşa că i-am spus unei persoane – prietenului meu James, care nu se uită la serial şi care a adormit la primul episod din primul sezon” , a declarat Kit Harrington.
„Ştiam atunci că nu era deloc interesat de ceea ce fac. Am băut ceva împreună într-o seară şi i-am spus totul despre cum se termină serialul. Nu ar fi putut arăta mai puţin interesat nici dacă ar fi încercat” , a mai spus interpretul lui Jon Snow